Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

joi, 15 septembrie 2016

Zodii

Secerate cad lunile din dreptul jocurilor.
Dacă mi-ai spune ceva despre sărăcita bogătie, te-aş crede,
Urletul ce aprinde zorii s-ar putea trezi
Într-o baltă de sânge a puştii descărcată în zodii.
Nu ştiu când am fost pe-acolo să-ţi strâng cuvintele mute,
Nu ştiu de mai doare osânda zidită,
Nu ştiu de mai fierbe gheaţa în ţurţurii adevărului,
Nu ştiu dacă dimineaţa se mai poate răstigni deasupra cerului.
Nu ştiu ce s-aleg între noapte şi zi,
Nu ştiu de mă urci, nu ştiu de ar fi,
O altă horă a zidurilor încremenite
Sau alte busole de zbor pregătite.


S-ar părea că avem prea multe de dus,
S-ar părea că nici cerul nu mai apune-n apus,
S-ar putea ivi alt război într-o pace,
S-ar putea pătrunde, s-ar putea desface
Tot ce-ar fi fost nezidit din ruină,
Tot ce-ar fi putut să-mi fie de vină,
Tot ce-ar lăsa ziua să treacă,
Tot ce-ar lăsa noaptea buimacă,
Într-o lume plină de falşi farisei
S-ar găsi şi o fărâmă dintr-o urmă de zmei,
Dar îţi spun, prea curând e această chemare,
Se coboară întâi o pită şi sare,
Căci nu poate nimic, nimic nu se-aşterne
Peste holda uscată din iască şi lemne
Şi nimic şi nimic nu mai pot măsura,
Peste creasta golaşă, bătrână şi grea.

Nu mai suie, nu coboară nicio lună pe cer
Îşi aşteaptă-n vâltoare pasul trist şi stingher,
Zidul s-apese peste lanţul sfărmat,
Roua să-mi plângă un ogor inundat,
Luna să mintă mereu la răsărit
Şi glasul să-mi fie mai uns şi unit.

Cu tristeţe îţi spun, norii sunt prea uşori
Într-o lume uscată de vânduţi autori,
Ce îşi pleacă urechea mai mereu către cer
Şi-şi ridică fruntea în glodul de fier.
Nu mai ştiu, nu mai ştiu dacă toate mai sunt
Dar te ştiu şi te simt ca pe-un glonţ şuierând.
Pe o palmă de cer dezvelit de poveri
Mă cuprinzi, mă adormi şi iubirii mă ceri.
***
N.B. M-a impresionat această capodoperă a Tatianei, această privire ce are în colţul ochiului o lacrimă sfârtecată într-un suflet plin de blândeţe. O recompunere a Eului, indiferent de durere, o putere dată doar de ceea ce numesc eu, “forţa fără forţă a iubirii.” Şi, da, iubirea iubeşte cu braţele deschise, nu cunoaşte pumnul nemerniciei.
***
© Ioana Haitchi, 21.05.2015, Klausenburg
Foto: Tatiana Oana, In tempore
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate