Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

miercuri, 28 septembrie 2016

Ce ne-ai făcut, Adame! (Was hast Du uns angetan, Adam!)

- Niciun comentariu
Ce gust o fi avut mărul tău, Adame?
Şi cât de frumoasă, Eva, iar tu, cât de urât?
Sâmburi şi coajă ţi-or fi rămas în gât
Ori doar îmbucătura ta a fost prea mare?

Ce ţi-o fi trecut atunci prin minte, Adame?
Şi cât de netrebnică, Eva, iar tu, cât de bonom?
De dragul ei suit în pom
Ai renunţat la vânătoare?

La cine te-ai rugat ori n-ai ştiut
Că vremea poate fi şi schimbătoare,
Că dracu’ poate fi şi mut?
Ce ne-ai făcut, Adame?
Ce ne-ai făcut!


 
© Ioana Haitchi, 01.03.2015, Klausenburg
Foto: Leo Caillard
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate


Was hast Du uns angetan, Adam!

Welchen Geschmack mag Dein Apfel gehabt haben, Adam?
Und wie schön war wohl Eva und Du, wie hässlich?
Kerne und Schale blieben Dir wohl im Hals stecken?
Oder war nur der Bissen Deiner Gier zu groß?

Was mag Dir damals durch den Kopf gegangen sein, Adam?
Und wie niederträchtig mag Eva gewesen sein neben Dir, dem Gutmenschen?
Aus Liebe zu ihr bist Du auf den Baum geklettert…!
… hast auf die Jagd verzichtet!

Wen hast du um Hilfe angefleht? Oder wusstest Du nicht,
Dass die Zeiten sich ändern können…,
dass der Teufel auch stumm sein kann?
Was hast Du uns getan, Adam?
Was hast Du uns nur zugefügt?

© Ioana Haitchi, 01.03.2015, Klausenburg
© Übersetzt (und interpetiert) von Brunhilde Böhls, 28.09.2016, Duisburg

duminică, 18 septembrie 2016

În toamna asta

- Niciun comentariu
În toamna asta, Doamne,
pregăteşte-mi de cină aerul tău,
cu respiraţia uşoară ca fluturii din vie
ce gustă din mustul odihnit
după iertarea păcatelor,
Pune Doamne sub biserica ta
şine de cale ferată,
să mai apuc vremurile cu gări
în care domnişoare sfioase
îşi aşteaptă iubirile.






© Ioana Haitchi, 18.09.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Te-aş recunoaşte

- Niciun comentariu
Te-aş recunoaşte dintr-o mie,
Fără să te fi privit, fără să-ţi fi fost,
Îţi ştiu fereastra şi luna din chilie
Şi palmele ţi le cunosc.

Te-aş recunoaşte orişiunde
Îmi e de-ajuns o frunză să-ţi trimit,
Aşa cum noaptea-n linişte pătrunde,
Mi te-aş găsi în braţe adormit.

 



Ţi-aş recunoaşte-oricând îmbrăţişarea
Şi umărul pe care-am plâns fără să ştii,
Atunci când vântul, cerul, stelele şi marea,
Erau ascunse în copilării.

În firul alb, în ridul de pe frunte,
În glezna ce îmi ştie mersul pe de rost,
Te-aş recunoaşte şi mi te-aş ascunde,
Fără să te fi privit, fără să-ţi fi fost.

© Ioana Haitchi, 16.09.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

vineri, 16 septembrie 2016

O nouă zi (Ein neuer Tag)

- Niciun comentariu
Nu şterge ultimul tău gând
E cel mai tânăr dintre toate,
Iar gândul meu ce te-a certat
Era bătrân şi a murit
cu-a lui singurătate.
Ne-om strădui să mai păşim,
Ne-om strădui,
Căci uite, vezi, acum când scriu
E altă zi.


© Ioana Haitchi, 15.09.2016, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate



Ein neuer Tag

Wisch den Gedanken nicht gleich weg,
Es ist dein jüngstes Wort von allen,
Und mein Gedanke, der dich schalt,
Starb gleich darauf, denn er war alt
Und ist aus Einsamkeit zerfallen.
Mag sein, dass wir bemüht sind fortzuschreiten,
Mag sein, es mag,
Denn sieh nur, schau, da ich dies schrieb,
Brach an ein andrer Tag.

© Traducerea Armin Maurer, 16.09.2016


Ein neuer Tag

Deinen letzten Gedanken behalt
Den allerjüngsten,
Denn mein Gedanke der Dich schalt
Ist alt und verdorben
Bereits einsam verstorben.
Wir hoffen voran zu schreiten,
Wir hoffen,
Denn sieh, stell fest, jetzt wenn ich schreib
Ein anderer Tag ist angebrochen.

© Traducerea Horst David

joi, 15 septembrie 2016

Zodii

- Niciun comentariu
Secerate cad lunile din dreptul jocurilor.
Dacă mi-ai spune ceva despre sărăcita bogătie, te-aş crede,
Urletul ce aprinde zorii s-ar putea trezi
Într-o baltă de sânge a puştii descărcată în zodii.
Nu ştiu când am fost pe-acolo să-ţi strâng cuvintele mute,
Nu ştiu de mai doare osânda zidită,
Nu ştiu de mai fierbe gheaţa în ţurţurii adevărului,
Nu ştiu dacă dimineaţa se mai poate răstigni deasupra cerului.
Nu ştiu ce s-aleg între noapte şi zi,
Nu ştiu de mă urci, nu ştiu de ar fi,
O altă horă a zidurilor încremenite
Sau alte busole de zbor pregătite.


S-ar părea că avem prea multe de dus,
S-ar părea că nici cerul nu mai apune-n apus,
S-ar putea ivi alt război într-o pace,
S-ar putea pătrunde, s-ar putea desface
Tot ce-ar fi fost nezidit din ruină,
Tot ce-ar fi putut să-mi fie de vină,
Tot ce-ar lăsa ziua să treacă,
Tot ce-ar lăsa noaptea buimacă,
Într-o lume plină de falşi farisei
S-ar găsi şi o fărâmă dintr-o urmă de zmei,
Dar îţi spun, prea curând e această chemare,
Se coboară întâi o pită şi sare,
Căci nu poate nimic, nimic nu se-aşterne
Peste holda uscată din iască şi lemne
Şi nimic şi nimic nu mai pot măsura,
Peste creasta golaşă, bătrână şi grea.

Nu mai suie, nu coboară nicio lună pe cer
Îşi aşteaptă-n vâltoare pasul trist şi stingher,
Zidul s-apese peste lanţul sfărmat,
Roua să-mi plângă un ogor inundat,
Luna să mintă mereu la răsărit
Şi glasul să-mi fie mai uns şi unit.

Cu tristeţe îţi spun, norii sunt prea uşori
Într-o lume uscată de vânduţi autori,
Ce îşi pleacă urechea mai mereu către cer
Şi-şi ridică fruntea în glodul de fier.
Nu mai ştiu, nu mai ştiu dacă toate mai sunt
Dar te ştiu şi te simt ca pe-un glonţ şuierând.
Pe o palmă de cer dezvelit de poveri
Mă cuprinzi, mă adormi şi iubirii mă ceri.
***
N.B. M-a impresionat această capodoperă a Tatianei, această privire ce are în colţul ochiului o lacrimă sfârtecată într-un suflet plin de blândeţe. O recompunere a Eului, indiferent de durere, o putere dată doar de ceea ce numesc eu, “forţa fără forţă a iubirii.” Şi, da, iubirea iubeşte cu braţele deschise, nu cunoaşte pumnul nemerniciei.
***
© Ioana Haitchi, 21.05.2015, Klausenburg
Foto: Tatiana Oana, In tempore
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Zodii

- Niciun comentariu
Secerate cad lunile din dreptul jocurilor.
Dacă mi-ai spune ceva despre sărăcita bogătie, te-aş crede,
Urletul ce aprinde zorii s-ar putea trezi
Într-o baltă de sânge a puştii descărcată în zodii.
Nu ştiu când am fost pe-acolo să-ţi strâng cuvintele mute,
Nu ştiu de mai doare osânda zidită,
Nu ştiu de mai fierbe gheaţa în ţurţurii adevărului,
Nu ştiu dacă dimineaţa se mai poate răstigni deasupra cerului.
Nu ştiu ce s-aleg între noapte şi zi,
Nu ştiu de mă urci, nu ştiu de ar fi,
O altă horă a zidurilor încremenite
Sau alte busole de zbor pregătite.


S-ar părea că avem prea multe de dus,
S-ar părea că nici cerul nu mai apune-n apus,
S-ar putea ivi alt război într-o pace,
S-ar putea pătrunde, s-ar putea desface
Tot ce-ar fi fost nezidit din ruină,
Tot ce-ar fi putut să-mi fie de vină,
Tot ce-ar lăsa ziua să treacă,
Tot ce-ar lăsa noaptea buimacă,
Într-o lume plină de falşi farisei
S-ar găsi şi o fărâmă dintr-o urmă de zmei,
Dar îţi spun, prea curând e această chemare,
Se coboară întâi o pită şi sare,
Căci nu poate nimic, nimic nu se-aşterne
Peste holda uscată din iască şi lemne
Şi nimic şi nimic nu mai pot măsura,
Peste creasta golaşă, bătrână şi grea.

Nu mai suie, nu coboară nicio lună pe cer
Îşi aşteaptă-n vâltoare pasul trist şi stingher,
Zidul s-apese peste lanţul sfărmat,
Roua să-mi plângă un ogor inundat,
Luna să mintă mereu la răsărit
Şi glasul să-mi fie mai uns şi unit.

Cu tristeţe îţi spun, norii sunt prea uşori
Într-o lume uscată de vânduţi autori,
Ce îşi pleacă urechea mai mereu către cer
Şi-şi ridică fruntea în glodul de fier.
Nu mai ştiu, nu mai ştiu dacă toate mai sunt
Dar te ştiu şi te simt ca pe-un glonţ şuierând.
Pe o palmă de cer dezvelit de poveri
Mă cuprinzi, mă adormi şi iubirii mă ceri.
***
N.B. M-a impresionat această capodoperă a Tatianei, această privire ce are în colţul ochiului o lacrimă sfârtecată într-un suflet plin de blândeţe. O recompunere a Eului, indiferent de durere, o putere dată doar de ceea ce numesc eu, “forţa fără forţă a iubirii.” Şi, da, iubirea iubeşte cu braţele deschise, nu cunoaşte pumnul nemerniciei.
***
© Ioana Haitchi, 21.05.2015, Klausenburg
Foto: Tatiana Oana, In tempore
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

miercuri, 14 septembrie 2016

Pomana holdei de săruturi

- Niciun comentariu
Îmbrăţişam copacul bătrân, ostenit de bătaia puştii
atunci când căprioara s-a ascuns în spatele lui.
Urma glonţului s-a umplut acum cu botul umed
ce-l sărută în fiecare zi şi îl adapă
să-i mai rodească frunza  încă un an.
E aşa de bătrân,
că mânzele îi înmulţesc cercurile
cu fiecare nechezat
şi îi ridică hore în copitele crude
să-i întărească rădăcina,
atunci când ploaia hrăneşte o altă zi.
Scoarţa e netezită de iarba
ce are în sămânţa ei alte cercuri
ce m-au cuprins în genunchi
când din pomana holdei
adăpam căprioara cu un alt sărut.

© Ioana Haitchi, 14.09.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

marți, 13 septembrie 2016

Ochi în ochi

- Niciun comentariu
Despre sărutul meu să nu mai aminteşti,
te rog să-l laşi să doarmă,
e obosit şi însetat de-acelaşi “te iubesc”
imaginat în nopţile de toamnă.

Şi nici de lună, nici de stelele din cerul meu,
nici despre frunze-atâta vreme cât nu ştii
să ştergi o lacrimă de pe a mea icoană,
nici despre ce am fi putut la rândul nostru fi,
să-l laşi să plece, dacă nu-l priveşti în ochi
şi dacă îl striveşti cu decoraţii,
noi te iubim aşa cum eşti,
dar tu ai hotărât pentru noi toţi
că e mai bine să jucăm un bal mascat
imaginându-ţi nefiresc de viu
ce e permis şi ce ne e păcat.

Nici despre ochi şi nici de pleoapa ta căruntă
nu vrem, nu vrem acum să ştim,
dacă ne tai în cioburile tari de apă
şi nu ne laşi să ne privim
firescul să ne-nceapă.
Noi te iubim aşa cum eşti
şi te lăsăm să-ţi treacă.

© Ioana Haitchi, 13.09.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 12 septembrie 2016

Era într-o zi de joi, pe la Năsăud

- Niciun comentariu
Eu m-am născut într-o zi de joi, 
pe la Năsăud,
acolo pe unde Veronica Micle 
încă mai caută cioburi de luceafăr
prin monedele lui Constantin Moisil
şi generalul Leonida Pop,
fost şef al Cancelariei Imperiale Austriece,
a rămas sfetnicul de taină
al Împăratului Franz Josef I.


Şi bunicu’ mai are paşii pe drumurile acelea,
unde prieten de taină îi era George Trifon.
Să mi-o aduci teafără pe lume, îi spunea,
s-o pot boteza sub Patrafiru’ Greco-catolic,
fără ştirea activistului.

Era într-o zi de joi, cum îţi spuneam,
zi în care, de frica bunicului
s-au ascuns toate lighionele pământului
şi am putut glăsui prima dată în astă lume.

Acuma scriu şi m-oi duce pe la Năsăud şi mai încolo,
să îndrept crucile strămoşilor mei,
să beau o ulcică de apă din canta de lângă biserica de lemn
şi să spun o rugăciune.

© Ioana Haitchi, 12.09.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Mi-eşti drag, spre foarte drag, spre te iubesc

- Niciun comentariu
Mi-eşti drag.
Am încercat din răsputeri să scap
De tara sentimentului ciudat.
Te-am dat cât am putut de toţi pereţii
De toate gândurile ce mi te-au purtat.
N-am reuşit decât să-ţi fac
Un cuibuşor mai mare în iatac
În care beau până în zori petrecăreţii.


Mi-eşti drag, spre foarte drag.
În faţa casei pus-am ‘naltu’ prag,
Să nu mi-l poată trece nici măcar
Un călăreţ de soi, cu-armuri sirag,
Care-şi ascunde inima sub straiele tăioase,
Dar m-am trezit cu buzele-mi cărnoase
Că sufletu-ţi ating neputincioase
Şi pradă m-am lăsat, de dragul, drag.

Mi-eşti drag, spre foarte drag, spre te iubesc.
Nu ştie niciun architect
Să-mi construiască un lăcaş perfect.
Nu-i trebuinţă de-un muzeu fără statui,
Şi nici de-o mânăstire cu nebuni verzui,
Nici de-un palat cu turnuri, turnuleţe,
Din care doar domniţe şugubeţe
Să-şi scape ca din întâmplare,
Batistele-n livada cu gutui.

Ce-ar mai rămâne de nu mi-ai fi drag,
De n-ar fi drag spre foarte drag
Şi foarte drag spre te iubesc ?

Şi iar mi-eşti drag, spre foarte drag, spre te iubesc.
Mi-eşti drag. Îmi eşti.

© Ioana Haitchi, 23.01.2014, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 11 septembrie 2016

Victorie absolută

- Niciun comentariu
Sunt absolut neînsemnată,
E o victorie să mă înfrângi,
Mă dau bătută dintr-o dată,
Fără şantaj, fără să-mi plângi.

Sunt absolut nefericită,
E evident statutul meu,
Mai jos de-atât nu sunt sortită,
De-a mă ucide niciun zeu.



 

Eşti tot sublim, cuceritor, pesemne,
Te po
ți făli cu mari redute peste ani,
Ce niciodat
ă nu ți-au fost însemne,
Ce niciodat
ă nu ți-au fost duşmani.


Aplauze din sala goală
N-ai cum primi, triste
țea-ți este plată,
Doar mintea ta ce pururi se r
ăscoală,
De-a cuceri ce n-a avut vreodat
ă.

Fragil
ă sunt şi prinsă-n ham,
Nu pot fugi. Revars
ă-ți ura toată.
Nu te sfii. Te rabd
şi am
Puterea de-a muri
încă o dată.

Te-a
ştept de câte ori nu ai
Pe cine omor
î pentru plăcere,
Căci doar puterea ce mi-o dai,
Te poate-nfrânge în tăcere.

© Ioana Haitchi, 22.09.2014, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi - Copyright - Toate drepturile rezervate

Lumile lumii

- Niciun comentariu
Am învățat să aprind lumânări în biserică, fără a cere nimic,
pentru ca Divinitatea s
ă lumineze în voie.
Am învă
țat asta de la un păgân.
Curioasă păgânitate se mai perindă prin preajmă-mi.
 O sublimă cântare a lumânărilor în lumi
pe versul unui singur suflet.






© Ioana Haitchi, 11.09.2014, Baden – Baden
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Nopţi cu liliac în podele (fragment)

- Niciun comentariu
Mai am de rezervă câteva nopţi cu liliac în podele
Şi dacă măsuţa mea de scris ar putea vorbi
Despre toate nopţile albe, reazem pentru lună şi stele
S-ar mai naşte vremelnic un arc între noapte şi zi.
...

Mai am de rezervă îmbrăţişarea  săruturilor
Ce cuminte aşteaptă liliacul  s-o-nvelească,
E semnată cu lacrima tuturor începuturilor
Şi aşteaptă din nou înflorind să te iubească.



© Ioana Haitchi, 27.02.2015, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

joi, 8 septembrie 2016

Despre fericire

- Niciun comentariu
Pietrele ce ne îndoaie spatele
străluceau cândva pe un cer
în care păsările aveau încheietura aripii
înşurubată în odăiţa noastră,
un cer care ne-a trădat lumina
şi a închis fereastră după fereastră.

Despre fericire aş putea să-ţi spun,
că are un preţ nefericit de mare,
că stă cocoţată în piciorul de barză
îndoit către acul mic al ceasornicarului bătrân
şi cântă un cântec de leagăn
spatelui încovoiat rănit de aceleaşi arme
din care pacea îşi flutură senină albul păgân.

Pietrele ce ne îndoaie spatele sunt fine
şi semeţ lustruite de un cer ilegitim,
trădate de lacrimile noastre libertine
atunci când fără să ştim,
înşurubam în furtună dorinţele
aruncând cu pietre în dependenţa de iubire.

Chiar şi acum când am deschis cerurile
cu fineţea durerii aşezată în mine,
despre fericire aş putea să-ţi spun,
că are un preţ nefericit de mare,
din care zile peste zile
se deşiră o pradă de război într-o ţeavă de tun
din care zboară păsări ce sărută călcâiul lui Ahile.

© Ioana Haitchi, 08.09.2016, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copright – Toate drepturile rezerate

Sentiment

- Niciun comentariu
E doar un sentiment de pace gândind,
că din rodul viei mănâncă şi beau şi ateii,
dar nu mă îmbăt cu speranţă.
Pe doamna asta am ascuns-o
chiar şi de firul de praf
şi de ceasornicarul bătrân,
e undeva prin mine
şi eu ascunsă în păsări
şi păsările-n alte ceruri,
unde pot să mai plâng.



E doar un sentiment de pace gândind,
că liniştea ajunge măcar o dată peste toate,
mă amăgeşte sărutul pe icoane,
un sigiliu ce trudeşte firul de praf,
un dumnezeu al berzelor, aducătoare
întotdeauna de speranţă,  un făurar
ce ar putea transforma orice sărut în icoană.

E doar un sentiment de pace gândind,
că durerea ar putea fi mai blândă,
că s-ar putea milui
din osândă în osândă,
din fierbinţeli în frisoane,
în firul de praf, în berze, în păsări,
în ateii sărutaţi de icoane.

© Ioana Haitchi, 08.09.2016, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 5 septembrie 2016

Nu ştiu

- Niciun comentariu
Nu ştiu dacă l-am căutat pe Dumnezeu
sau a apărut îmbrăţişând poverile mele,
atunci când pietrele îngroşau întunericul.
Şi nu-l căutam conştientă
nici atunci când mă rugam cu cuvintele Lui,
poate de aceea  mi s-a îndurat
şi mila pură şi-a aşezat-o pe o povară nedreaptă
sau pe o dreptate numai de El ştiută.

Şi de acolo, doar El îmi putea face lumină
cu o putere  numai Lui hărăzită,
atunci când înlăuntrul palmelor mele
mă lumina fără să ştiu.

E o febră mută în boloboace,
mutând cerurile de-a dreapta şi de-a stânga,
o tăcere în care doar gândul pur încape,
gândul care curăţă până la os şi dincolo de măduvă.
Te lasă atât de curat,
încât te doare şi cuvântul sincer al mamei,
al aceleia care te-a născut fără să ştie cine eşti.

© Ioana Haitchi, 05.09.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Şapte generaţii de preoţi

- Niciun comentariu

Străbunica mea, Maria Magdalena Cheresteşiu (Salvanu), 1916, Bistritz, Siebenbürgen.





Străbunicul meu, Alexandru Cheresteştiu împreună cu tatăl său, Alexandru Cheresteşiu Sr.




Bunicii mei miri, Ioana şi Octavian Băieşiu



Mama şi bunica mea





Preot Octavian Băieşiu (18.03.1915 – 16.03.1974), bunicul meu din partea mamei. Naşa lui (şi a surorilor lui) de botez a fost Anghelina Pop, sora lui George Coşbuc.



Vin dintr-o familie în care ŞAPTE generaţii neîntrerupte de preoţi Greco-catolici şi ortodocşi şi-au făcut veacul. Totul a pornit în 1792, la Bungard (mărturie stă încă biserica de lemn de acolo, azi monument istoric), o aşezare din jud. Bistriţa-Năsăud, când s-a creştinat un evreu luându-şi numele de Creştineanu şi a întemeiat o parohie. El ştia de la început că va avea zece copii şi că totul trebuie să se întindă pe şapte generaţii. Încă nu cunoaşte nimeni, de ce. 

De-a lungul vremii acest nume a fost maghiarizat în Keresztes, iar apoi românizat în Cheresteşiu. Bunica mea din partea mamei, Ioana Cheresteşiu, fiica lui Alexandru Cheresteşiu şi al Mariei Magdalena Cheresteşiu (născută Salvanu –sora arhitectului Clujului, Virgil Salvanu Sr.) şi-a unit destinele cu bunicul meu, Octavian Băieşiu, iar fiul lor cel mai mare, Octavian Băieş, preot în parohia Archiud şi la Catedrala din Turda (02.09.1942 – 12.05.2009),  a fost ultimul din seria celor şapte generaţii de preoţi. Ştiu de existenţa unei singure familii în Transilvania sau în actuala Românie în care lanţul preoţesc să nu se rupă atâtea generaţii. Cea a lui Emil Cioran. 

O mândrie cuminte, umilă mă îmbrăţişează în această istorie, ce mă onorează cât mai frumos cu putinţă în scrierile mele.


© Ioana Haitchi, 05.09.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 4 septembrie 2016

Ursitoare

- Niciun comentariu
Câteodată mi te faci un ciudat şi  ce bine,
altfel mi-aş lua lumea în cap şi te-aş revendica
acelor ursitoare care n-au pus de-o parte
tot ce trebuia.
Dar m-ai lăsat să adorm cu tine
şi pe îmbrăţişarea mea
am voie să te alint aşa cum doresc,
să te întreb de toate şi de-adevăratelea
să mi te găsesc.
Nu te mai strădui să mă ţii la distanţă,
oricum suntem îndepărtaţi
exact atât cât îţi doresti.

Acum adorm, visez o altă poveste
cu un bătrân pescar,
în care ursitoare ne vor aşeza
într-un alt calendar.

© Ioana Haitchi, 04.09.2016, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

vineri, 2 septembrie 2016

Iarna din flaut

- Niciun comentariu
În tine fiind,
în mine te caut,
Micşorată în frig
Cânt iarna din flaut,
Primăvara mă zboară
Spaţii goale cernind,
Trăind să mă doară
În mine fiind.
Mă văd, nu mă văd,
Mă simt, nu mă simt,
Mă arde, mă frige,
M-alint, mă descânt,
Ba e larg, ba e strâmt,
Mă duce, mă lasă,
Mă trece, m-apasă,
Mă sărută, mă urăşte,
Mă lasă, mă doreşte,
O sămânţă de înger
Se naşte hoţeşte.


În mine fiind,
În tine mă caut,
Mereu mă cuprind
În cântul din flaut.

Din vol. “Trepte

© Ioana Haitchi, 21.09.2014, Baden – Baden
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate