Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

marți, 30 august 2016

Pe mine, doar pe mine

- Niciun comentariu
Pe mine-au vrut să mă omoare,
dar n-au găsit nicio piatră cu destinul prietenă.
Să o doară cât mai tare, strigau,
să ne spele nouă toate păcatele nemărturisite,
să o doară până la bocetul celei de-a şaptea spiţe,
să o doară şi să mai putem trăi o zi,
să ne mai putem feri de-o piatră.
Pe mine-au vrut să mă ucidă şi mugurii, să ştii.

Uneori, plouă cu pietre  
şi ce ploaie domoală,
să-mi înalţe rugile
când se umple cerul de smoală.
Pietre de toate culorile,
ochii îi înşală,
Peste toate durerile,
ruga de seară.
Să fie primit.

© Ioana Haitchi, 30.08.2016, Klausenburg
Foto: Kochi Lana
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Dorul de îmbrăţişare

- Niciun comentariu
Ţi-aş spune ceva, aşa, ca pentru noi,
să nu ne audă nimeni,
că viaţa trece chiar şi prin moarte,
că nu e om să nu fi ucis ceva,
cu un gând, cu o lacrimă, cu o privire.

În schimb, ucigaşa din mine e leneşă,
ba vrea la soare, ba la umbră, ba în braţe,
de toate vrea, de toate.
Odată, demult-demult, m-am uitat la piatra
pe care scria numele meu şi am văzut-o,
de prea multe ori am văzut-o.

După ce treci, nu mai poţi face nimic,
te uiţi înţepenit şi-ţi lasă gura apă
după un pepene galben.

Doare cel mai tare
dorul de îmbrăţisare,
dorul acela te mai ucide încă o dată,
dorul de a fi îndrăgostit, fericit
cu toţi aceia pe care i-ai ucis
şi să-i săruţi îmbrăţişaţi în tine.

Un mister leneş, de toate vrea, de toate.

© Ioana Haitchi, 30.08.2016, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 28 august 2016

Fără tine e greu, e chiar imposibil

- Niciun comentariu
Numai tu poţi să faci din tine un om.
Fără tine e greu, e chiar imposibil.
Ai nevoie de  tăcerea paşnică din seminţe,
ai nevoie de un sine umil,
de un pas potrivit
în tumultul desăvârşirii liniştii
din păsări, iubiri şi cuvinte,
Fără tine e greu,
e chiar imposibil de trăit.







© Ioana Haitchi, 28.08.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 27 august 2016

Palatul Regal

- Niciun comentariu
E seara aceea când încă îţi este sprijinit capul  în mâini şi te întrebi: Acum 20 de ani am avut 30 ? Neh, n-am calculat bine, a fost ieri. Şi n-am aproape 49, fugi de-aici !  Ce bine era la 28. Mă urcam noaptea în maşină şi dusă eram.  La Vlaha era cel mai fain. Cum intrai în curte pe partea dreaptă, era întotdeauna un loc pentru mine. Şi comandam Sieberbürger Holzplatte sau friptură la spadă. Îţi aducea friptura într-o spadă şi printr-o mişcare de maestru, Cheful o înfigea în tavan şi cu ea prinsă aşa, începea să te servească. Un ritual spectaculos. Doamne, şi ţi se făcea o poftă cât toate zilele de post !

Şi la fel se întâmpla când eram cu Papa. Am avut cel mai frumos tată din lume, să zică cine ce-o vrea !  Niciodată, înţelegi, niciodată nu m-a refuzat când i-am cerut ajutorul. “Vorbim cu Dumnezeu să vedem ce putem face” îmi spunea. Şi vorbea. Nu mi-aş fi dorit un alt tată, dar mi-aş fi dorit o altă Românie care să nu ne despartă 20 de ani. Ce frumoşi eram, ce frumoşi ! Ne-au despărţit în 1973 şi ne-am reîntâlnit prin forţa destinului  la Balaton în 1993. În fotografie eram în Budapesta. Atunci am fost cea mai frumoasă, atunci m-am simţit pentru prima dată apărată, atunci, acolo, în Palatul Regilor eram Johanna lui Papa. Zilele acelea, of ! Dar ce frumoşi eram, ce frumoşi !

© Ioana Haitchi, 27.08.2016, Klausenburg
Foto: Johanna und Gerhard Haitchi, 1993, Palatul Regal, Budapest
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Şoaptă

- Niciun comentariu
Mi-a şoptit într-o noapte Nichita,
că eşti cel mai tânăr din oraşul acela,
că încheietura aripilor tale e în odăiţa noastră
şi oriunde-ai zbura, în stea de te-ai preface,
în arbori şi păsări, în cerbi,
mă vei duce cu tine, somnoroasă,
pregătită pentru sărut.
Aşa mi-a şoptit
şi sfioasă,
purtându-mă-n obrajii dintre aripi,
l-am crezut.





© Ioana Haitchi, 27.08.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

vineri, 26 august 2016

Sărut

- Niciun comentariu
Tu niciodată n-o să fii bătrân pentru mine,
Bătrân de credinţă, de neputinţa de a fi,
De a-ţi cere iertarea ta prin iubire,
E cea mai frumoasă rugă, să ştii.

Căci piatra ar trebui să-nveţe de la tine
Blândeţea lavei şi potopul potop,
Doar apa şi vinul sfinţite cu pâine
S-ar ruga mai sus de frunte şi ochi.


Te-am iertat demult, acum nu mai judec,
M-am rugat pentru lacrimă şi pentru plâns,
Te-mbrăţişez şi-un sărut pe frunte şi umeri,
Pe sufletul tău ar fi de ajuns.

© Ioana Haitchi, 26.08.2016, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate.

joi, 25 august 2016

Cântec de leagăn

- Niciun comentariu
În fiecare seară
trezim şi adormim stelele,
aşa cuibărit la mine în braţe
povestindu-ne,
la nesfârşit povestindu-ne,
Tu care îmi ştii toate secretele,
viaţă după viaţă,
chiar de mă cunosc, te ascult.

În fiecare noapte
ne legănăm părinţii din stele
şi le spunem poveştile,
poveştile noastre de ieri,
Şi nu ştiu cum suntem,
n-am apucat să-ţi potrivesc,
să-ţi potrivesc menuetele,
dar cu siguranţă poeziile,
ale noastre poezii
se iubesc.

© Ioana Haitchi, 25.08.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

miercuri, 24 august 2016

Pe urzeala timpului cu picioarele desculţe

- Niciun comentariu
Buza lipită de uscăciunea febrei, coace gândul înaintea rostirii.
Golul îşi măsoară eternitatea după un somn fără vise.
Un sentiment al hoţiei, o barbaritate ce a rămas înscrisă în cearcăna celulei,
dintre realul admis al cărnii şi ţesutul neted al timpului.
Frigul ce răzbate spinarea la fiecare pulsaţie
se leagănă în oda venelor ce cântă furtul vremii.
În mâinile reci, o pace a capului plecat spre linia vieţii.
Se întoarce mereu cu aceeaşi taină, la vedere deja,

căci se plimbă pe şira spinării un rob dintr-o viaţă neştiută,
cu o povară a gândului nerostit nici la Împărtăşanie.


© Ioana Haitchi, 22.05.2015, Klausenburg
Foto: Tatiana Oana, “Elena”, Digital Art
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 22 august 2016

Eram

- Niciun comentariu
Erai îmbrăcat în cămaşa cu sirene,
Muşcau din tine ca din mărul lui Adam,
Gările, toate gările-ţi erau atât de pline
Şi peroanele ticsite de îngeri fără ham.

În îmbulzeala asta îţi purtai singurătăţile,
Mai demn, mai frumos, mai bogat cu un an.
Eu sub cămaşă, muşcată din toate părţile…







© Ioana Haitchi, 22.08.2016, Klausenburg
Foto: prelucrare Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Sărut peste sărut

- Niciun comentariu

M-am obişnuit devreme cu buzele tale,
cu sărutul peste sărut,
cu sărutul pe frunte, pe buze, pe umeri
şi de când cu somnul  păzit de tine
aşa m-ai vrut.
Sărutul de pe umeri îmi ia poverile,
cel de pe buze, toate  îndoielile
şi cel de pe frunte  îmi povesteşte
din vârful degetelor tale
cu toate cuvintele.
Numai tu ai ştiut,
că cea mai frumoasă frumuseţe
este când mă cuprinzi
şi de pe umăr îmi începi un alt sărut.


© Ioana Haitchi, 22.08.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 21 august 2016

Tu chiar dacă nu ştii

- Niciun comentariu
Tu chiar dacă nu ştii,
mi te-ai născut de ziua Sfântului Matei
şi de atunci avem amintirea paşilor pereche,
la culcare ne trimit aceiaşi zei,
pentru acelaşi somn de frumuseţe.

Tu chiar dacă nu ştii,
mi te-am ghicit în palmă cu totul odată
şi oricând m-ai cuprinde
şi oricând m-ai trezi,
ţi-aş recunoaşte mursa  şi fântâna cu apă.



Tu chiar dacă nu ştii,
m-am înţeles cu vârstele noastre,
ne împrumutăm nişte ani,
ne întinerim cu o zi,
când repetăm sărutul coaste pe coaste.

Să ne-nfăşoare mai apoi eternul sărut,
bolnavi pe lacrima din colţul gleznei,
chiar de nu ştii, mi te-ai născut
de Sfântul Matei
la ora Pricesnei.

© Ioana Haitchi, 21.08.2016, Klausenburg
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Mările din stelele noastre

- Niciun comentariu
La mine-am adormit amândoi,
Eu sărutând braţul de sub visele crude,
Tu cuprinzându-mă  până la glezne şi mai apoi
Ai închis noaptea cu un sărut pe buze.

Eu alta şi tu acelaşi, ba nu, ba da, în gureşe iele,
De m-am trezit în sprâncenele  cărunte
Aşteptându-te într-o gară de stele
Cu sigiliul tău pe inimă, umăr şi frunte.




La mine m-am trezit numai eu,
Căci tu mă veghezi de dincolo de astre,
Să ne respirăm prin toate cuvintele
Ce  leagănă mările din stelele noastre.

© Ioana Haitchi, 21.08.2016, Klausenburg
© Ioana Haitchi – Copyright –Toate drepturile rezervate

vineri, 19 august 2016

Dependenţă

- Niciun comentariu
Mă răzvrătisem de Independenţă,
O domnişoară bătrână unsă cu toate alifiile.
În Dealul Feleacului, în punctul de control
Am deschis o florărie,
Fiecare tanc pe-un Pol
Să-şi cumpere o floare,
Iar sub autostrăzile din timpul războiului
Mi-am îngropat armatele, toate din Transilvania,
Atunci când am trecut la dependenţa de tine.




Clepsidrele, toate leneşe,
Cu firul de nisip mai gros decât mierea,
Mestecă sfătoase  şi oacheşe,
Căci în pacea aceasta dependentă de iubire,
Neînţeleasă pacoste, ce ştie şi ştie
Mărşălui peste lacrimi, peste suflete,
Mi-am îngropat armatele, toate din Transilvania,
Atunci când am trecut la dependenţa de tine.

© Ioana Haitchi, 19.08.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

joi, 18 august 2016

Peste ceruri

- Niciun comentariu
Peste ceruri, timpul s-a strecurat fără timp,
Nisipul s-a făcut piatră şi nu mai încape în clepsidre,
Zeii au orbit şi adorm în Olimp,
Iar bolovanul  se rostogoleşte de-a valma peste zile.
Ia aer în piept şi loveşte din plin,
Când ne are înscrise în cercuri, inimile.

Peste ceruri,  timpul a rămas fără iertări,
Mâinile nu mai cunosc semnul  unit al milei,
Zeii au orbit şi în scări peste scări
Înghesuie deşertul peste cocoaşa cămilei.
Iau vântul în piept să poată lovi din plin
Infinitul stingher ce zgâlţâie din Arca lui Noe, toate inimile.

Peste ceruri, zidurile înalţă tot mai multe pietre,
Strecoară în ele stele orfane şi oarbe,
Zeii îşi măsoară timpul cu ceasornice bete,
Luminate de aerul ce le absoarbe.
Umflă pânzele şi cu plete în plete,
Cuprind iertarea până o soarbe.

Peste ceruri, timpul s-a strecutat fără timp,
Femeile-ruguri sunt zeiţe-Olimp.

© Ioana Haitchi, 18.08.2016, Klausenburg
Foto: Albena Vatcheva
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

miercuri, 17 august 2016

Curcubeu miop

- Niciun comentariu
Întotdeauna greşesc,
aceeaşi greşeală mereu şi mereu,
căutând fără să ştiu şi iar căutând
şi găsind o coajă bătrână de curcubeu miop.
Şi Diogene s-ar fi descurcat mai bine într-o zi de post.
Poate chiar trebuia să pierd acel timp,
stătea îngrămădit ca o căpuşă între praguri.
I-am dat drumul, ca unui câine ce era sugrumat în lanţ
şi săpase tranşee încercând să sară gardul.

Degeaba, cu binele altuia, fie el şi dăruit,
nu se poate peteci curcubeul nimănui.
Rămâne mut, şchiop, orb, ştirb,
aşa cum îi este dat să fie.
L(e)acurile repară nopţi şi zile
când orele au aceeaşi formă atonă
izgonite de ironia perfecţiunii.
Întotdeauna greşesc
şi sunt gata mereu şi mereu
pentru o nouă greşeală a rugăciunii.

© Ioana Haitchi, 17.08.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright –Toate drepturile rezervate

Sub infinit

- Niciun comentariu
(N-am ştiut cât de aproape era depărtarea ta,
până când ai oftat,
respingând trei infinituri deoadată. )

Timpul stătea într-o poziţie incomodă
înghiţit de ultima eternitate.
Bătrân cât toate vremile,
îşi ostoia foamea cu matricea fericirii.
Ultima cină a umanităţii o sărbătoarea singur,
mâncase şi mărul otrăvit
şi livezile cu vişini.
În gleznele deşertului,
milioane de ace din aricii paradisurilor
străpungând cocoaşa milei.

Era linişte. Sub timpul obosit
se auzea doar zăpada
trosnind sub următorul infinit.

© Ioana Haitchi, 14.08.2016, Klausenburg
Foto: Salvador Dali, “Sentimental colloque”, 1944
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

joi, 11 august 2016

Buzele-cuiburi

- Niciun comentariu
Buzele, precum muzele
Corăbiilor noastre,
Cuiburile, precum cerurile
Tot mai albastre.

Focul, precum norocul
Arderi de păcate,
Icoana, precum rana
Inimilor toate.

Buzele, precum norocul
Corăbiilor noastre,
Icoana precum cerurile
Tot mai albastre.

© Ioana Haitchi, 11.08.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

miercuri, 10 august 2016

Buzele-corăbii

- Niciun comentariu
Dacă tot rupi secundele pe care-ţi scrie cu  “te iubesc”,
Să mi le faci braţe cu degete şi palme
În ele, toate iubirile mele să-ţi ghicesc,
Atunci când mă săruţi pe tâmpla unei valve.

Să mi te-adun, să mi te oblojesc nespus
În sprânceana  ta căruntă, ce treaptă e şi leagăn
Spre alte ceruri, sus, cu mult mai sus
De stelele din riduri şi din cearcăn.

Dacă tot rupi secundele cu “te aştept” , atunci să fie
Cu cioburi din apele sfinţite de săbii,
Să mi te pot respira când suspinuri o mie
Îmi săruţi cu ale tale buze-corăbii.

© Ioana Haitchi, 10.08.2016, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

joi, 4 august 2016

Gând

- Niciun comentariu
Ce bine că nu mai pot atinge timpul !
Puritatea aceea matură, biciuită mereu şi mereu,
a reuşit, nici acum nu ştiu, cum,
să mă treacă peste punţi o mie.
Un fel de “El Camino” în care zilele erau prea lungi
ori scurte infinituri aşezate pe hârtie.
Şi am ascuns şi am găsit o nouă poezie de demult.







Gând

Cu ochii-nchişi, cu mintea-n tâmple
Aştept ceva să se întâmple,
Dar toate sunt la locul lor,
Nici clipa nu mă mai înşală,
Iar ochii-mi plâng de oboseală
Şi ochii-mi plâng de dor.


Afară iarna este seacă
Şi fără tine sunt săracă
Şi-i frig şi toate o să treacă
În gând se simte iarăşi vara,
E ger în mine şi nu-i bine,
De trece noaptea fără tine,
De trece iarăşi seara.


Şi tot degeab-ar înflori
La geamul meu încă o zi
La capul meu zilele toate,
Dacă acum când te iubesc,
Buzele mele se-ofilesc
Fiindc-au rămas nesărutate.


© Ioana Haitchi, 07.02.1988, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

miercuri, 3 august 2016

Neîmpăcatele tristeţi

- Niciun comentariu
De prea multă vreme
e o duritate inutilă în oameni şi în lucruri,
din cercuri dislocate, inerţi te privesc,
oameni schilodiţi pe veci,
urlând cu disperare din propriile trupuri.
Şi nu te lasă nici măcar să-i oblojeşti,
căci lipsa durerii i-ar deruta.

Ţi-e şi frică să mai spui ceva,
fără să se considere atinşi, răniţi
sau poate, şi mai rău,
îşi vor deschide răni neinventate până atunci
şi te vor face vinovat şi pentru asta.

Să taci, să nu mai spui nimic şi basta,
în speranţa deşartă că le va trece,
doar împărtăşindu-ţi urletul mut.
Neîmpăcatele tristeţi ale acestui început de secol
zemuiesc în greşeli neiertate din secolul trecut,
judecăţi primare, asprite de sigiliul morţii,
îndreptate cu măsura durerii, a nepriceperii şi-a sorţii.

© Ioana Haitchi, 03.08.2016, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Cu roşu în plete

- Niciun comentariu
Ai roşu în plete, frumoasă doamnă
sau focul a binevoit pe frunte să-ţi adoarmă ?
E focul, pletele-l alină.
Precum o Cosânzeană te găteşti
cu plete împletite de poveşti
acoperite cu marama cea mai fină.

© Ioana Haitchi, Doria Şişu Ploeşteanu, 19.07.2016, Klausenburg-Dublin
Foto: Doria Şişu Ploeşteanu
© Ioana Haitchi, Doria Şişu Ploeşteanu – Copyright – Toate drepturile rezervate

Cu fluturi aşezaţi pe umăr

- Niciun comentariu
Mai ţii minte,
cum atingeam cu degetul mare, vârful nasului
şi roteam în palmă jocurile inocenţei ?
Pe creasta vremii, ochii ne erau compasuri
şi ne luam la trântă,
Doamne, cât de naivi, cât de naivi,
cu garduri ce înconjurau cireşii,
de ne-nţepau bufanţii dincolo de tiv ?


Mai ţii minte,
cum ne-am regizat prima întâlnire ?
Ştiam ce-o să ne spunem
şi am ales momentul potrivit,
Actori de Hollywood de am fi fost
n-am fi jucat mai bine,
în grădina de flori unde ne-am şi logodit.

Dar de cocoşul acela fudul, îţi mai aduci aminte ?
Nu glumesc, pe bune, tanti Sabău îl strunea,
Sărea pe gard şi de acolo,
cu un cucurigu,
de unde apuca, te ciupea.

Şi cărăbuşii ? Câte ţipete,
când se-ncâlceau în păr în drumul lor spre noapte,
În palme îţi scăpau printre degete
şi în borcane verzi, la şcoală
cu ei speriai, fetele.
Şi liliecii erau liberi atunci, era mai tânăr veacu’,
Făceam linişte
când se dădeau pe lângă noi de-a berbeleacu’.

Ehe, copilărie, hai că ştiu să-ţi număr
Şi uite, m-am împodobit cu fluturi aşezaţi pe umăr.

© Ioana Haitchi, 03.08.2016, Klausenburg
Foto:Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

(R)Poem

- Niciun comentariu
La firul ierbii e încă zăpadă.
Ce dacă adulmecă pasărea de pradă ?
Vremea îşi face mereu o cărare,

Îşi duce în spate o lună, un soare.





© Ioana Haitchi, 25.03.2016, Klausenburg
Foto: Radu Botar, “Bufonul Regelui”
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate