Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

luni, 25 aprilie 2016

O roata ţiganului, o rondă, un pod…

În timpul desfăşurării Olimpiadei de la Montreal 1976 aveam 8 ani şi jumătate şi terminasem clasa  a-II-a. Nu era fetiţă de vârsta mea care să nu ştie o roata ţiganului, o rondă, un pod, o sfoară, o balansare la bătătorul de covoare, câţiva paşi, o cumpănă şi ceva figuri inventate de noi pe bordura trotuarului. La Bistriţa, blocul în care am locuit avea două curţi, una mare în faţă cu spaţiu verde (blocul din spatele magazinului “Măgura” – acum nu mai există curtea din cauza magazinului), o alee, lemnării (aveam sobe de teracotă – o lemnărie era de dimensiunea unui garaj – lemnăriile mai există şi azi) şi o curte mai mică în laterala blocului unde erau leagănele. Acolo exersam stând în mâini rezămându-ne de peretele blocului, pentru că la gard ni se agăţau pantalonii.
Aveam şi un campionat pe bloc. Antrenoare şi arbitre eram tot noi. Ştiam fiecare ce urmează să prezinte în “integrale”. La paralele, cea mai bună era Luminiţa. Era cu 3 ani mai mare decât mine şi ajungea mai bine la bătătorul de covoare. Intrarea ne-o făceam de pe acoperişul beciului care măsura cca. 1 m înălţime, însă distanţa laterală dintre bătător şi acoperiş era destul de mare. Şi Luminiţa avea o operaţie uriaşă la piciorul drept pentru corectarea unui defect, însă îi plăcea. Mişcarea aceea îi făcea foarte bine. O beşică în palme la bătătotul de covoare o puteai obţine în cel mult o oră şi până ţi se forma bătătura mai trebuia să treacă o vreme. Muzica de la sol era asigurată de Felicia care avea un radio-casetofon.  Din echipă mai făcea parte şi Crina, Cristina şi Aurora. Aveam şi spectatori.  Vecinii şi părinţii ştiau când să vină la masa cu băncuţe.
Pe alee ne mai întreceam cu patinele cu rotile şi cu trotinetele şi  bicicletele. Parcarea era după uşa de la intrare în bloc. Vacanţele aveau zile foarte lungi de vară şi atunci când  oboseam, ne făceam un cort pe cea mai puternică sfoară de întins haine. Aduceam ceva de mâncare din casă şi apoi trăgeam un pui de somn. Nimeni nu era stresat că îi poate dispărea copilul, că se uită prea mult la televizor, că n-a luat nu ştiu ce notă la evaluare. Dacă mă întrebi, trimestrul mi se părea o formă mai bună de împărţire a anului şcolar. Trebuia să înveţi mai des şi îţi mai rămânea ceva în cap. Azi-mâine vine vara. Copiii prin parcuri joacă cel mult un baschet. N-am să înţeleg nici în ruptu’ capului, de ce nu sunt obligatorii orele de sport. O roata ţiganului, o rondă, un pod…foarte important. Nu există sport în lume fără gimnastică, fără mobilitate, fără voinţă. Sportul disciplinează, formează caractere şi oameni.  Luminiţa a terminat medicina la Cluj. Felicia e profesoară la Bistriţa. Crina e asistentă medicală în Stuttgart, Aurora a terminat politehnica la Cluj şi a rămas aici, dar uneori o poţi găsi prin El Camino. Cristina a făcut şcoala de antrenori la Bucureşti şi a rămas acolo
o vreme. Acum e în München. Eu… scriu.

© Ioana Haitchi, 25.04.2016, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate