Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

joi, 31 martie 2016

Cuvioasa Phoenix (fragment)

- Niciun comentariu
Şi ce m-aş face dacă n-aş fi întotdeauna de vină ?
O să mă transform într-un înţelept
bătrân, ştirb şi chior,
fără să aud foşnetul strivirii cuvintelor de ocară.
Nu mai vreau să fiu pasăre, nici măcar cuvioasa Phoenix,
care s-a dovedit a fi fără de creier şi cu aripile de ceară.
Mi-e foame, foarte foame să muşc din vreme
cu dinţii mei de lapte,
mi-e sete, foarte sete să fiu mare.
Cenuşa ta nu vede, nu muşcă, nu învaţă,
Cuvioaso, cucernică zburătoare.
...


Şi ce m-aş face dacă n-aş fi întotdeauna de vină ?
Cum v-aţi mai lăuda că sunteţi oameni cumsecade ?

© Ioana Haitchi, 31.03.2016, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

marți, 29 martie 2016

Sărutul alb (Beso blanco)

- Niciun comentariu
În nimicul fiecărei nopţi aş pătrunde
să-ţi adulmec parfumul
ce mi te-aduce aminte,
să-mi simt peste picioare cenuşa albă
a acestor săruturi,
privirea,
tandreţea
sau pierderea diafană
ce transformă în stele, trecutul.


© Cesar Curiel
© Traducerea Ioana Haitchi, 29.03.2016, Klausenburg
Foto: “Sărut”, Constantin Brâncuşi – statuetă considerată prima sculptură modernă din lume


Beso blanco

Me gustaría caminar sobre la nada cada noche,
poder oler la fragancia
de tu recuerdo,
sentir sobre mis pies la ceniza blanca
de aquellos besos,
la mirada,
la caricia
o la diáfana pérdida
que llegó a ser lucero. 

© Cesar Curiel
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

vineri, 25 martie 2016

Ea

- Niciun comentariu

Nu auzea.
Urechile încătuşate
de lacrimile prăvălite fără noimă,
o altfel de doină
îi tăcea.

Nu mai vorbea.
Gâtul i se subţiase
cu o singură înghiţitură,
aceeaşi  cuminecătură
o păzea.

Nu mai ştia.
În mintea ei rostogolitele iubiri
le-mbrăţişa cu patima
şi le tăcea cu amintiri
atunci când îşi vorbea.

© Ioana Haitchi, 25.03.2016, Klausenburg
Foto: Albena Vatcheva
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

joi, 24 martie 2016

Norii

- Niciun comentariu
Uneori visele se înalţă prea sus,
Rămân suspendate în burţile norilor.
Ai putea găsi printre visători
Atlantidele cocorilor.

Poţi găsi Lampa lui Aladin ascunsă într-un ou,
O şeptică roasă de astmul vulcanic,
Ce oftează în coca vasului Titanic
Cocoţat într-un zmeu.



De aceea, poţi ajunge să iubeşti norii
ce ascund pentru o vreme avioanele prezidenţiale,
Poţi iubi norii ce adună supărările lumii,
le drăgosteşte în obrajii gri
şi mai apoi le revarsă peste verdele crud,
Poţi iubi norii pentru că nu au colivii
pe sub cerurile purtătoare de comete,
Poţi iubi ploile chiar şi în vacanţe,
ar fi doar motivul ideal de-a înfunda cârciumile
cu femei frumoase pe genunchi,
Poţi admite că norii, nu mai sunt
bocitoarele buletinelor meteo.
Te văicăreşti inutil şi prea mult,

Ştiind că visele rămân suspendate în burţile norilor
ai putea găsi visători prin avioane prezidenţiale
tocmiţi la o şeptică roasă de astmul vulcanic,
De aceea, îţi spun, un zmeu ar fi potrivit
să înfunde cârciumile cu femei frumoase pe genunchi.
Nu ezita, norii nu mai sunt
bocitoarele buletinelor meteo.
Pe cuvânt!

© Ioana Haitchi, 30.05.2015, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

miercuri, 23 martie 2016

Veşnicia a rămas o fată frumoasă

- Niciun comentariu
Tu când mai adormi ?
De ce oboseşti stelele cu insomniile tale ?
Pasărea Phoenix nu zboară pe-acolo, Monşer,
e o pământeană inventată de nostalgici.
Pe vremea samurailor, caii aveau în copite, stelele harnice,
iar cele gureşe le ascuţeau tăişurile cu mister
şi de atunci veşnicia a rămas o fată frumoasă.
Ce te doare, viteazule ?
Hai, fă-ţi curaj şi spune-mi de la urechea-ţi trufaşă.
Am proptit scările.
Gata. Ascult.


 
O să ne găsească nemurirea
într-o poziţie incomodă pe scara asta,
dragul meu agnostic, fost ateu.
Măcar să ne păstrăm echilibrul cu o îmbrăţişare,
un picior, tu, un picior, eu.

Săraca noapte, când mai adoarme ?
Aşază-ţi fruntea pe umărul meu.
Te primesc aşa, copil ascuns într-un războinic,
beat de nesomnul stelelor căzătoare.

Să-ţi spun o poveste. Vrei ?
A fost odată ca niciodată un băieţel de lemn
cu nasul foarte lung. Deja ştii povestea
şi pe Geppetto îl cunoşti.
În lemnul acela erau ascunse
toate stelele neplânse
şi toţi cavalerii pletoşi.
Micuţul s-a îmbarcat pe o corabie
spre un tărâm abisal.
Era bătrână cât toate stelele
şi scârţâia la fiecare val.
Şi o Ileana Cosânzeana era uneori
şi un Făt-Frumos,
un ghemotoc sfătos
strecurat în toate poveştile cu nemuritori.
Pe care vrei s-o auzi mai departe ?
Ai adormit, lasă.
O să rămânem nemişcaţi
până când stelele o să frământe altă noapte
dintr-o fată frumoasă.

© Ioana Haitchi, 23.03.2016, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 19 martie 2016

Penelope

- Niciun comentariu
Glasul n-a ştiut înfrânge buzele ei,
un trădător paşnic ce s-a cuibărit în scările Odiseei.
Cine-a mai auzit de soldaţi în armură pe mări
ce îşi urcă cerurile şi îşi urcă
lacuri cuprinse de valuri în scări ?
Până în spatele inimii, vâsliţi mateloţi !
Luaţi şi mai puneţi în palme un cer pentru inimi,
să strângă din voci.
Nu, nu, cerul nu e negru în noapte,
atunci se odihnesc vâslaşii în port.
Nemernicul acesta romantic,
mereu nesupus
ce îşi potriveşte iţa la fiecare pas.
Cine te-a pus să vorbeşti despre tine, mărite glas ?
Cine te-a pus ?
Doar buzele ei, doar buzele ei,
buza de jos, buza de sus.

© Ioana Haitchi, 19.03.2016, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate






joi, 17 martie 2016

Trădarea veşniciilor (fragment)

- Niciun comentariu
Voi avea grijă ca atunci când te îmbrăţişez
să nu-mi trezesc amanţii,
să nu mă trădeze  amintirile despre veşnicie
şi să las iubirea pentru iubit.
O grijă doar pentru clipa trăită fără nicio remuşcare,
unică şi de neînlocuit.

  

© Ioana Haitchi, 17.03.2016, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

miercuri, 16 martie 2016

Tu, floarea (Tú, la flor)

- Niciun comentariu
Totul îmi pare de piatră.
Pomul ăsta ce plânge tăceri
îmi pare o salcie
când îi văd ramurile-ascunse
în miezul fiecărei seri.

Totul e o geometrie de amintiri
atunci când mi te plimbi goală
şi treci ca o siluetă ce zboară,
umbra ta mă incită
să te simt la fiecare pas
ca pe-o gazelă rănită;
picioarele tale sunt tulpini mângâiate
ce-mi despoaie verbul
şi pătrund în pământ
pentru că simt rădăcina germinând
în pântecul tău, piele peste pielea mea
şi o simt până când vocea ta ca o adiere înnebunită
trezeşte dorinţa mea de-a te avea.

În tine pot simţi fiecare stea
ce dă fiori cu al tău sărut
în buzele mele pierdut
sau ascultându-ţi râsul, însoţindu-mi tristeţea sihastră
cu murmurul cerului în florile mele
să-ţi şoptesc…ce mult te iubesc.

Te iubesc !
Te iubesc în suspinul ce ţine
vântul ce-ţi spune pe nume
sau fiece floare ce-ţi poartă aroma nectarului
pe aripi deja pierdute
de fluture tandru.

© Cesar Curiel
© Traducerea Ioana Haitchi, 16.03.2016, Klausenburg
Foto: Internet


Tú, la flor

Todo me parece piedra.
Hasta el árbol que llora silencios
me parece un sauce
cuando lo veo ocultar sus ramas
en medio de cada noche.

Todo es una geometría de recuerdos
cuando caminas desnuda
y a paso de silueta vuelas
y tu sombra me provoca
que siento tuyo cada paso
como el de una gacela herida;
tus pies son cual caricia de tallo
que me despoja del verbo
que lleva la tierra
porque siento la raíz como germina
en tu vientre que es piel sobre la mía
y sentir a la vez tu voz como una brisa enloquecida
despertar en mi las ganas de tenerte.

Poder palpar en ti cada estrella
que tirita ausente con un beso tuyo
que se pierde en mis labios
o escuchar tu risa simbrar mi tristeza de ermitaño,
murmullo de cielo que en mi florece
para decirte al oído... Cuanto te amo.

Te amo...!
Te amo en el suspiro que tiene
el viento al decir tu nombre
o cada flor que lleva el nectar de tu aroma
en las alas ya pérdidas
de una tierna mariposa.

© Cesar Curiel

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

marți, 15 martie 2016

Iţig şi Kant

- Niciun comentariu
Prietenii poeţi mă salvează de neputinţe.
Când sunt supărată pe sudişti, mă alint cu Nichita,
da’ când mă supără neamurile, nu prea am unde să fug.
Mă uit la a şaptea spiţă din neam şi îl văd pe Iţig,
tot poet şi ăsta,
cum îşi scoate capu’ prin vene-poveţe
şi mi-l serveşte pe Kant.
Naiba să mai priceapă,
iar mă simt mai bătrână cu o tinereţe
şi mai bogată c-un amant.

© Ioana Haitchi, 15.03.2016, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Incurabil

- Niciun comentariu
“Incurabil” se numeşte,
o echinaceea conjurată.
În fiecare zi se lipeşte
în locurile-n care m-ai cuprins odată.
Se serveşte cu yo-yo şi you-you,
tăvălind pe vârfuri trubaduri la ferestre.
“Incurabil” te face bine de toate poemele triste,
botezate şi ele
din măduvă până-n osul iliac şi peste.
Se aşază pe buze, pe tăceri şi în palme,
respiră prin degete, eternităţi
de zile incurabile
de foame, de sete.

© Ioana Haitchi, 15.03.2016, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 14 martie 2016

Întrebări albe (2)

- Niciun comentariu
Cum ţii palmele căuş,
Pe la mijloc se face un drum
În care scrisorile albe îşi fac un urcus,
O forfotă leneşă între două lumi.

Şi viaţa mă străduie uneori să păşesc
Scriindu-mă pe marginea şi în mijlocul ei
Cu acelaşi pas ştrengăresc
Ori cu tăcerea altor miei.

Curioase întrebări îmi pui
La ora-n care dorm şi bufniţele albe,
O să verific dacă am scrisori
Pe linia vieţii dintre palme.

© Ioana Haitchi, 14.03.2016, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

vineri, 11 martie 2016

De la neştiutori, despre sete

- Niciun comentariu
Îşi călca în picioare lacrimile,
aidoma femeii abia părăsite.
Din tălpile-i ciobite,
suspinul se ridica pe călcâie,
ploaia să îl spele în voie
de iubirea lui “niciodată”
ce îi zguduise odinioară năfrămile.




Azi am învăţat de la neştiutori, despre sete.
Noi o simţim simplu, mi-au spus.
Luăm lacrimile din tălpi spre cuvioasele glezne,
le bem aşa, pe nerăsuflate
şi ce-ar mai fi de cuprins şi de spus
după ce ţi-ai băut mările toate ?

Săraţi cu hohote încă neplânse,
peste ape între mine şi tine
un căuş în năframă pe creştete unse,
în iubirea lui “niciodată”, o mie de astre
ce cresc de sub tălpi înspre glezne-n ciorchine.
În spatele inimii, sufletul păzeşte mările noastre.

© Ioana Haitchi, 11.03.2016, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate