Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

luni, 29 februarie 2016

Al cincilea anotimp

- Niciun comentariu
Coborâse în păsările moarte
zborul să le salveze
şi în umanitatea celor o mie de punți,
Pădurile cerşeau pe metereze
Pentru ultima dată
un alt nimic umplut cu speranță,
Un alt abis în ecoul unor nunți
Rotindu-se decadent cu nonşalanță.

Se pregătise pănă  moartea cea moartă
Era devorată de cohorta de molii
Pasărea ungându-şi penele cu timp
Şi văzduhul ce-l picta apoi cu pene,
Căra pe umeri al cincilea anotimp
Cusut la capete cu cercuri-zodii.


© Ioana Haitchi, 29.02.2016, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 27 februarie 2016

Neplânse mistere

- Niciun comentariu
Şi eram atunci atât de curată,
încât aş fi simţit şi sărutul urmaşilor mei
şi deopotrivă pe cel al strămoşilor.
Pe pământul acoperit cu ierni,
păşeam mai sus decât stelele, stele.  
Şi nici lacrimile nu-mi erau,
îmi plângeau ale părinţilor neplânse mistere.
E o poveste ce se spune în şoaptă,
doar pentru urechile ce n-au orgolii în capătul scării
şi care văd, auzind cu tot rotundul mângâierii.

Fiinţele mele îşi fac reverenţe,
îmbrăcate smerit in hainele înţelepciunii
mănâncă liniştite dulceaţă.
Oricâte lumi aş putea avea
si de mi s-ar aşterne oricâte eternităţi efemere,
n-aş vrea să fiu nimic altceva,
decât  om, iubire şi viaţă.
Şi eram atunci atât de curată.
Pe pământul acoperit de ierni
păşeam mai sus decât stelele, stele.
Şi nici lacrimile nu-mi erau,
îmi plângeau ale părinţilor neplânse mistere.

© Ioana Haitchi, 27.02.2016, Klausenburg
Foto: Kochi Lana
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Propunere decentă

- Niciun comentariu
Îţi propun să rămânem certaţi.
Împăcarea noastră, oricum nu durează mai mult de o zi.
Aşa, măcar ne putem privi
de la distanţa ce ne ţine legaţi.


Nu mai contează, dacă şi cine iubeşte.
Depărtarea noastră e mult prea profundă
pentru toată absenţa ce mă inundă
şi prezenţa ce mă goleşte.





Îţi propun o înţelegere strâmbă.
Prea multe fisuri într-o tăcere ciudată
pentru-a rămâne iertaţi viaţa toată.
Mai bine prieteni în umbră.


În loc de-o judecată dreaptă şi sfântă,
mai bine o decentă împăcare…
Şi îmi aduc aminte,
că-n ultima secundă
când am vrut să mă iau cu nemurirea la trântă
am câştigat prin neprezentare.


© Ioana Haitchi, 21.01.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

miercuri, 24 februarie 2016

Şotronul din silfide

- Niciun comentariu
Născută fiind într-o zi de iarnă,
zilele de vară îmi păreau
aidoma aripilor de zmei
întinse pe şotronul din silfide
când aruncam cu piatra pentru a deschide
poveştile cu paşnici zei.

 

Şi ce bine, că i-am dat o şansă pietrei
şi ce bine, că zidul era ascuns în copilării
în care mâinile întinse
cuprindeau obrajii dintre aripile vii.

Mai sar şotronul din curtea casei
Şi privesc la hărăbaia asta goală
Cum îmi aşteaptă piatra s-o arunc prin horn
Şi de-acolo, unde s-o ascunde prima oară
O să zidesc neîndoios un pom.
Pe Ana, nu, pe Ana au zidit-o
Doar catedralele ce plâng în Dom.

© Ioana Haitchi, 17.02.2016, Klausenburg
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 20 februarie 2016

Din Alexandria o sa iau un poet cumsecade

- Niciun comentariu
Pentru tine şi pentru cărările tale am băut un pahar cu apă
din acelaşi izvor îmbrăcat cu puritatea neînceputului.
Şi zbor m-am făcut, doar să-ţi citesc în palmă,
precum  căprioara ce îşi adapă
trupul zvelt cu liniştea sărutului.

Ieri te ştiam pe de rost,
Azi îmi aşez un înţelept pe limbă
care să  ştie, când adevărul poate fi spus,
Pentru tine şi pentru scările tale
mi-am legat pe degete, colindă,
Să îţi scriu în aripă, zbor m-am făcut.




Din Alexandria o să iau un poet cumsecade
să-mi spună, cum să te îmbrac în poeme de apă,
în care pahar să pun focul din arcade,
atunci când lumea n-o să ne încapă.
Îţi scriu doar cu ochii pe ultima piatră,
Să mă laşi să-ţi fiu iarăşi apă.

© Ioana Haitchi, 20.02.2016, Klausenburg
Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

miercuri, 17 februarie 2016

Nodul tău şi semnul meu

- Niciun comentariu
M-am însemnat cu mărul tău
şi ştiu că ţi-e greu să înghiţi un mister
ce are în mijloc un nod auster
legat mereu cu o fundă,
pământ şi pietre, sfori peste sfori
cu mâinile strânse la un capăt de pod,
te iubesc  aşa, cu nod peste nori,
să ne treacă o mare mai scundă.

© Ioana Haitchi, 17.02.2016, Klausenburg
Foto: Internet




© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Buza timpului

- Niciun comentariu
Abia mai păşeşti,
de teamă să nu striveşti
vreun păcat aruncat la întâmplare.
Bisericile sunt goale de tolbele
ce în ceruri preaîmpărăteşti
voiau să le urce, să le spele
şi din ele să se prăvale
un adevăr ce s-ar fi putut adăuga
frumuseţii omeneşti.

E lăsat pradă în fiece gară,
prin locuri unde nu mai cresc seminţe
şi nici cuvintele nu mai hrănesc.
Goluri pline cu ocară,
ulcioare crăpate de buza timpului
sângerând a iertare,
doar măruntaie de os ce zidesc.

Ţi-e şi frică să mai vorbeşti,
În buza timpului cresc oase
Şi pe limbă ogaşe,
Spurcate şi înroşite de cleşti.

Ţi-e şi frică să mai adormi,
În rotundul visului
sunt franjuri ascuţiţi de stele
Striviţi de buze sticloase
Oblojiţi cu nuiele
Şi dacă ţi-e somn,
Te plânge duios a împăcare
şi te cuprinde atunci când striveşti
un păcat aruncat la întâmplare.

© Ioana Haitchi, 17.02.2016, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate


marți, 16 februarie 2016

Povestea de ieri

- Niciun comentariu
- Ioana, am văzut azi cum primăvara
avea toate cuiburile suite într-un pom
ascuns în parcul mare,
dar ştii, cuiburile nu aveau niciun ou.
De ce oare,
sub gheaţă trăiesc buruieni
şi de ce păsările nu mai clocesc timpul
pe aripile dintre ierni ?



© Ioana Haitchi, 16.02.2016, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi, “Răţuşca cea urâtă”, Teatrul "Puck", Klausenburg

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 14 februarie 2016

Destin omenesc (Menschenlos)

- Niciun comentariu
Cine ştie, dacă n-am zburat deja pe lângă Dumnezeu
şi fiindcă am străpuns cerul fără să-l vedem
şi seminţele noastre mai departe le răspândim,

doar pentru a trăi în mai întunecate seminţii,
acum din vină, plutim ?

Cine ştie, dacă nu din trecut, murim prelung ?
Sfera norilor tot mai sus ne îndrumă.
Deja aerul subţiat, mâinile ni le-amorţeşte
şi când se frânge glasul şi suflarea ni se-opreşte ?
Rămâne vraja pentru clipele din urmă ?

© Ingeborg Bachmann
© Traducerea Ioana Haitchi, 14.02.2016, Klausenburg

Foto: Internet

Menschenlos

Verwunschnes Wolkenschloß, in dem wir treiben...
Wer weiß, ob wir nicht schon durch viele Himmel
so ziehen mit verglasten Augen?
Wir, in die Zeit verbannt
und aus dem Raum gestoßen,
wir, Flieger durch die Nacht und Bodenlose.

Wer weiß, ob wir nicht schon um Gott geflogen,
und, weil wir pfeilschnell schäumten ohne ihn zu sehen
und unsre Samen weiterschleuderten,
um in noch dunkleren Geschlechtern fortzuleben,
jetzt schuldhaft treiben?

Wer weiß, ob wir nicht lange, lang schon sterben ?
Der Wolkenball mit uns strebt immer höher.
Die dünne Luft lähmt heute schon die Hände,
und wenn die Stimme bricht und unser Atem steht ?
Bleibt Verwunschenheit für letzte Augenblicke?

© Ingeborg Bachmann

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 13 februarie 2016

Ziua de odihnă

- Niciun comentariu
Eu m-aş zidi,
Dar nu ştiu cărămida
Ce mi s-ar potrivi,

Eu m-aş zbura,
Dar nu ştiu aripa
Ce m-ar purta

Şi m-aş iubi,
Căci cărămizile cu aripi
Nu au colivii.








© Ioana Haitchi, 13.02.2016, Klausenburg
Foto: Iwona Lifsches
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Un nemernic cumsecade sau spiritual ?

- Niciun comentariu
Echilibrul interior nu vine odată cu expresia “think positive” şi nici dacă îţi pui cenuşă în cap, doar ca să ai o pace râncedă sau un proces în minus. De multe ori este necesară clarificarea lucrurilor, fie ele cu “strigături”, e necesar a te desprinde de trecut prin închiderea unor conturi. Degeaba îţi ceri iertare de faţadă, degeaba recunoşti greşeala, dacă toate celulele corpului tău se răzvrătesc şi mai mult, se simt umilite. Înţelegerea profundă a proceselor psihice, a educaţiei şi nu în ultimul rând a spiritualităţii, sunt o chestiune de fineţe şi mai ales de durată. 

Dacă te-ai hotărât să ŞI înţelegi la ce îţi ajută şi dacă poţi aplica realmente cu succes în viaţa de zi cu zi, abia atunci poţi spune că ţi-ai găsit un echilibru. Altfel rişti să te dezechilibrezi şi mai mult, adică să îţi reformezi un Eu care nu se potriveşte deloc cu exteriorul şi care într-un final va fi marginalizat, iar această situaţie de cele mai multe ori este fatală. Also, mai bine rămâi un nemernic cumsecade, dacă ţi se pare prea greu să devii spiritual.

© Ioana Haitchi, 13.02.2016, Klausenburg
Foto: Internet
 © Ioana Haitchi - Copyright - Toate drepturile rezervate