Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Trepte

- Niciun comentariu
Nu te-am văzut,
nu ştiu număra bolţile,
Prea gros e stratul de cer
în stelele căzătoare
Şi atunci când pier
într-un alt început
Sunt prea ascunse în mare.

Nu ştiu să te caut,
nu ştiu să te uit,
Lutul e prea opac în nuiele,
Se depune un strat prea gros  
şi-i prea mult
Pentru mine
să răscolesc alte stele.

Nu ştiu să te număr,
nu ştiu să te văd,
Prea gros e stratul de miere
Şi răvăşite de arc
stelele pier
Luminând doar speranţa din ele.

© Ioana Haitchi, 30.01.2016, Klausenburg
Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Muntele mierii (Honigberg)

- Niciun comentariu
Hai, ridică braţele, cerul e adormit
Şi doinele îşi cântă vioara.
În iatacul norilor, în albul rănit,
Berzele dospesc primăvara.

Hai, nu te gândi, ridică mâinile,
Este mereu şi mereu de ajuns,
Din oglindă-n oglindă se întind aripile
Să-ţi cuprindă valul ascuns.

Muntele mierii nu are scări
Şi roţile se-afundă în spiţe sihastre,
Te aşteaptă să vii, mări pe sub mări
Cu tristeţe adună fericirile noastre.



În cerul de azi, în cerul de ieri
Oglinzile-au aripi o mie,
Muntele mierii nu are scări
Se găteşte, oglindă să-ţi fie.

© Ioana Haitchi, 29.01.2016, Klausenburg
Foto: Iwona Lifsches

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

joi, 28 ianuarie 2016

Muguri de alb

- Niciun comentariu
Cam nebuni sunt azi norii. Merg pe muguri de alb,
Au sare pe aripi şi ochi de smarald.
Se prăvale timpul, somnoros şi posac,
Se revoltă în somn, se trezeşte buimac,
Nu îi intri în voie, doar un vals domolit
L-ar putea legăna ca-ntr-un hamac, adormit.
Cam nebuni sunt azi norii într-un ochi de smarald
Mai uşori cu o vară, mai săraţi cu un alb.

© Ioana Haitchi, 28.01.2016, Klausenburg
Foto: Alina Alexoi, 28.01.2016, Cheile Grădiştei

© Ioana Haitchi –Copyright – Toate drepturile rezervate

Zama de glonţ

- Niciun comentariu
Zama de glonţ e pe foc,
încă nu fierbe, da’ nici mult nu mai are.
Şi dacă fierbe, ce?
Dăm la economic, să nu murdărim aragazu’.
Mergem la o bere, la o tranca-fleanca de pe margine.
Vine o domnişoară cu un sondaj, ne cere părerea,
ca să avem un sentiment fals de implicare.
Şi noi? Da, cum să nu. Răspundem fără nicio răspundere.
Aşa ne place. Să râdem tălâmb de guvernare.

Sosim acasă.
Închidem focu’ la zama de glonţ. Îi gata. O putem mânca.
Luăm cu pită, să ne săturăm.
Apoi, din blistere, nişte chimicale presate,
că mai nou, în gloanţe-s tot felu’ de mizerii.
La medicu’ de familie când te duci
te întreabă dacă în zama de glonţ ai pus şi vegetale.
Am pus, doamnă, da’ erau cu chimicale.
Vă înţeleg, la fel păţesc şi eu.
Poftiţi reţeta “gratuită”
Şi nu uitaţi: luaţi cu pită!

Moraru’ are o moară veche, de pe vremea războiului
şi moara lui nu merge decât cu făină de glonţ.
Şi-mi cumpăr glonţ la glonţ
şi-l iau cu zamă, îl asezonez.
Gloanţele-s vechi, geniştii  au murit.
M-au făcut responsabil cu ghicitu’ firului: albastru, roşu sau galben.
De fiecare dată când îmi caut patentu’ zic
o rugăciune,
ca să mai pot mânca încă o dată din zama asta.
Încă n-am tăiat firu’ roşu.
Încă nu-s pregătit de parade
la braţ cu jivine.
Stau doar în baricade
şi mănânc gloanţe
dacă nu trage nimeni în mine.

© Ioana Haitchi, 10.03.2014, Klausenburg
Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Matrix (3)

- Niciun comentariu
După ce faci pasul în doi,
nu mai ştii să mergi singur.
Şchiopătezi căutând acel echilibru,
îţi întinzi aripile şi numeri
din două în două curcubeie.
Ceea  ce râmâne, ia ploaia şi vântul,
nestemate să-ţi aşeze
peste nopţile grele.
Ai grijă, ce pietre duci pe aripi,
să-ţi fie uşoare,
atunci când îţi umpli prăpastia cu ele.






© Ioana Haitchi, 22.01.2016, Klausenburg
Foto by Michael Cheval, Tree of Reincarnation

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

marți, 12 ianuarie 2016

Iluzia începutului (fragment)

- Niciun comentariu
Am avut o vreme iluzia începutului în tihnă,
fără nicio durere se năştea începutul
şi fără ursitoarele gureşe, făcătoare de magii,
Te-am avut la căpătâi doar pe tine,
singurul care mă ştii
cu tot misterul ce ne cuprindea sărutul.

Am nevoie de tine în matricea nodurilor-ferestre,
în toate plugurile care ară cuibul zilelor-mirese,
ca să mă pot căţăra mai apoi pe vreme şi dintr-un salt,
să apuc de coarne trecutul şi să-l aduc la iesle.
Şi nu încerca să înţelegi, de ce adevărul te păsuieşte,
de ce îţi mai unge cu mir o altă poveste…

© Ioana Haitchi, 12.01.2016, Klausenburg
Foto: Vladimir Fedotko

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 11 ianuarie 2016

Cum se iubeşte femeia - variante şi decor

- Niciun comentariu
Să iubești o femeie nu-ți trebuie variante,
ai pus de cafea
și ai plecat după cai verzi pe pereți.
În ziarul de mâine apare scrisoarea mea alături de creșterea chiriilor,
Dac
ă spui că refuzi totul, de ce-ți pasă de refugiați, de morți, de patriarhie, de politică ?
Alegi bere rece
și balene elegante,
m
ă retrag în umbra unei propoziții vechi
și construiesc imagini cu frunze coapte pe fruntea mea albă,
tac pentru am
ândoi o poveste-cenușă
care uite, cum se ridic
ă pe genunchii mei încă juliți
și mă roagă să fiu un copil naiv,
îmi spune să ne coco
țăm pe un deal sărac,
s
ă-l împletim în păr cu cer și apă
și ne prefacem că râdem ca oamenii mari și adevărați.
Să iubești o femeie nu-ți trebuie variante.
© Dorria Şişu Pleşteanu, 10.01.2016, Dublin
Varianta DOI

Ca să iubeşti o femeie nu-ţi trebuie variante,
da’ nici să iubeşti un bărbat,
însă problema e recurentă, o groază de amante,
căci nu mai găseşti nici dealuri şi nici râuri şi nici ape
în care să-i speli de bocitoarele nocturne
ale preaslăviţilor locali din berării,
au pielea prea tăbăcită,
au ajuns câinii vii din defunctele tăbăcării.

O femeie se iubeşte şi punct,
aşa cum şi un bărbat se poate iubi la fel.
Punctul pus acolo unde trebuie
este mai valoros decât orice lozincă,
spală şi separă untul de zer,
un fel de William Tell
ce răzbună părul, cu măr
şi prostia de dorinţă.

Man, umblă vorba prin târg,
că baţi apele tulburi cu biciuşca urşilor polari,
că te-ai suit pe clopotul primăriei,
că laşi dinţii de aur să-ţi găurească pantofii de lac
şi uite cum în scoarţa de stejar
încă mai trăiesc furnicile patriarhiei,
dar nu, nu mai dau crezare,
de gura lumii s-a săturat
şi punctul de pe i.
Iubeşte-mă de ştii,
de nu, am să fug de apele tale biciuite,
de focul aprins cu iască,
în pantofii mei fuga e încă sănătoasă
şi spălată cu basmele unei copilării.
În cafea ar trebui să pui cuişoare,
ca o sublimă îmbălsămare
pentru iubirile târzii.

© Ioana Haitchi, 10.01.2016, Klausenburg

Ioana,

Punctul a început să sughită,
eu suprim un strănut,
lumea face pași,
zgomotul e năucitor și n-ai cum să-ți bagi în urechi pământ,
că oricum auzi clopotele din curtea bisericii.
Iarna a pus piciorul în prag și a zis ajunge”,
de-aia repet alături de tine, Ioana,
de-aia repet „cuvântul” că el se tot stinge
și afurisenia asta de legătură din spatele meu
mă bagă în pumnul păcatului,  
mă îndeasă acolo și n-am cum să urlu la plânsul ăsta din gât,
mă doare și mă ustură inima,
ochii mi-au coborât degeaba,
credeam că mai am un metru-doi de viață, Ioana.

Cum se tulbură plecarea dacă nu mă mișc ?

și cum să plec dacă nu dau crezare morții ?

© Dorria Şişu Ploeşteanu, 11.01. 2016, Dublin


Pământul are scări

Pământul are scări,
pentru surzi, clopotul e  timpan,
sclifosite poveri
se cuibăresc în turban
şi moartea, ce e moartea,
dacă n-are drumul cu paşi ?
unde să ascund noaptea
în profeţia unor laşi ?
Şi vin şi mai spun încă o dată,
femeia se iubeşte şi punct,
că iubirea curată
e un suflet flămând
şi oricât s-ar întoarce
pe o sută de vieţi
doar clipa îl desface
cu o mie de săgeţi
şi voi iubi clipa,
acel păcat trecător
ce întinde aripa
oricărui muritor,
să mă iubească flămândă,
să mă spele de orbi.

© Ioana Haitchi, 11.01.2016, Klausenburg
Foto: Internet

© Ioana Haitchi, Doria Şişu Ploeşteanu – Copyright – Toate drepturile rezervate

miercuri, 6 ianuarie 2016

Auschwitzul românesc

- Niciun comentariu
La data de 6 ianuarie 1950, printr-un decret promulgat de Marea Adunare Națională, s-a hotărât înfiinţarea lagărelor de muncă forțată din România, lagăre care şi-au început activitatea la 14 ianuarie 1950.
Canalul Dunăre - Marea Neagră. În acest lagăr a fost condamnată intelectualitatea românească. Acestor oameni li s-au inventat dosare, exact aşa cum se inventează şi azi. Munca silnică din acest lagăr odios, NU a impus-o Moscova, ci doctrina prostiei. 90% din intelectualitatea trimisă acolo a fost din Ardeal.
Să vă fie ruşine tuturor acelora care-mi propovăduiţi comunismul şi care scuipaţi pe biserica noastră, care nu mai puteţi de grija somnului lui gheorghiu-dej, ceauşescu şi alţii asemenea şi ruşine tuturor acelora care nu spun istoria pe de-a-ntregul sau o falsifică.

În perioada 1950-1955 au murit în condiţii inumane 120.000 de deţinuţi, intelectuali precum şi aceia care s-au opus regimului comunist. Lucrările s-au sistat în 1955 şi au reînceput în 1976 după un alt plan, iar în 26 mai 1984, canalul Dunăre - Marea Neagră a fost inaugurat.

Ce jeg uman trebuie să fii, ca de Bobotează să înfiinţezi un lagăr de muncă forţată ? Ce conştiinţă are acest popor care verbal condamnă ororile comuniste, dar nu scoate în afara legii partidul comunist şi exponenţii lui ? 

Nu există investiţie mai deficitară în toată istoria noastră. Din pdv financiar s-au investit circa 2 miliarde de dolari, iar veniturile anuale sunt de cca. 3 milioane de euro, adică recuperarea investiţiei în 600 de ani. Despre distrugerea intelectualităţii româneşti, nici nu mai încape vorbă.

Ruşine să-ţi fie pentru că ai închis ochii pentru “propăşirea neamului” şi să nu uiţi în veci, că atunci când îţi omori intelectualitatea şi biserica, ajungi la rangul de trib. 
© Ioana Haitchi, 06.01.2016, Klausenburg
Foto: Internet

 © Ioana Haitchi -Copyright - Toate drepturile rezervate

marți, 5 ianuarie 2016

Linişte (fragment)

- Niciun comentariu
Sufletul nu-i ceva fragil sau dur.
E ceea ce nu putem vorbi cu alţii.

Există lucruri inseparabile, fără filozofii.
Se pune doar suflet şi în suflet lumină.
Cu tristeţea ? numai dacă ai un umăr straşnic
pe care poţi plânge, fără să laşi urme de rugină.

© Ioana Haitchi, 26.12.2015
Foto by Ioana Haitchi, “Charlie”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 4 ianuarie 2016

Şi dacă începând de azi ai fi veşnic, ce ai face în zilele veşniciei tale ?

- Niciun comentariu
Am deschis acest subiect pe reţelele de aşa-zisă socializare şi m-am distrat copios !
Prima reacţie a fost a unei doamne foarte serioase, care mi-a răspuns, că “va educa lumea”.

Am zâmbit atunci când am văzut comentariul cu “i-aş educa pe alţii”. Mi-am adus aminte de unul dintre cei mai slabi colegi din anii de liceu. Abia ştia să vorbească. Profesoara de biologie l-a întrebat, ce vrea să ajungă în viaţă dacă nu învaţă şi a răspuns (n-am să-l uit în veci!): “Batăr director !”

Altă “astrală” îmi spunea, câte-ar face şi câte-ar drege în veşnicia ei.
Adecă, de cum ar ajunge acolo, va pretinde că ştie a iubi, că ştie a visa şi mai ales, va şti, ce e iubirea necondiţionată şi acestea fiind zise, vrea directorat astral !

Nimeni, da’ nimeni nu-şi închipuie că MUNCEŞTE într-o zi din veşnicia lui !
Visul de aur al leneşilor: o veşnicie leneşă ! De parcă Dumnezeu ar fi un leneş notoriu. Poporul ăsta e prea laic şi puturos pentru veşniciile harnice. Măi, da-i un lăudăros, de n-o văzut universu’ ! Vulgo ste’ cu coadă… ăştia când îi rost de huzur, ţup în astral !

Recunosc, la subiectul acesta, doamnele au fost experte. Ele săracele, sătule de huzuru’ mioritico-pământean din căsniciile lor, îşi doreau să călătorească fără viză, fără bani, all inclusive. Numai Florin Verdeş mi-a adus aminte de lumea cea harnică: “… apăi noa, Dumnezeu o făcut lumea în şapte zile, da’ uite, omenirea harnică, mai are un pic şi îi face praf lucrarea!… deci, şi omenirea îi harnică…”

Adică, cum ? Să ne pună Raiu’ la muncă ? Na, ia să văd, cine-şi mai doreşte să fie harnic în Rai ? Dăruieşti, cum să nu, da’ de unde dacă n-ai producţie ? Ah, producţia de mere va dispărea. Bun. Gata, ştiu ! Producţia de prune va creşte ! Şi producţia de pere mălăieţe !

Daţi-vă două palme cu iubire, dragilor ! În Rai se munceşte !

 Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”

© Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 08.06.2015, Klausenburg
Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate