Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

duminică, 29 noiembrie 2015

Swiss Post

- Niciun comentariu
Toate scrisorile netrimise pe care le-ai primit
erau asemenea
ție. Se potriveau cu adresa falsă,
cu po
ştaşul creol, intr-o lume francofonă bizară.
Gara, aproape. “VilaClem” a rămas proprietarei de balade grafice.
Toate înconjurate de un sanatoriu pentru oameni normali
cu viziuni bolnave.
Ce bine că le-ai primit.


© Ioana Haitchi - Jeanne CHristiane, 22.08.2014, Baden-Baden
Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

joi, 26 noiembrie 2015

Fotografia celor fără adăpost (Fotografía del desamparo)

- Niciun comentariu
Doare fără excepţie, iadul simţurilor, un spectacol al reverenţei continue,
al dialogului peştelui stins pe trotuare:  crăpat este aerul
şi zilele sunt între dinţii umbrei.
Astfel creşte pomul cuvântului, singur, dezvelit în faţa intemperiilor
şi în faţa apei sale milenare: în ochii orbi se scufundă gâtul, dinţii torturii
şi noaptea asta de ramuri, ca o brăţară în respiraţie.
Dor sunetele trupului şi ecourile încolţite ale gândurilor,
doare dezechilibrul vizibil al abisului şi curba umedă a nişelor.
Memoria transcede şi se deschide dincolo de vrăjitorie şi întuneric.
(Ascultă orele ce vin din spatele cortinelor şi ai pereţilor;  slăbeşte
oglinda păstoasă a ferestrelor, muşcând depărtarea, coborând în frigul
ce provoacă distanţele pulsului oraşului în timp ce doarme,
în vastitatea falsă imprevizibilă şi în vărsăturile dezgustătoare ale beţiei.)

Aici,  corpurile carbonizate şi anxietatea, ca un spuipat în faţă.
Mergi în fiecare zi muşcat de trotuare, inundat de labirinturi
şi singurătate, mormăind muşcături ciudate.
De multe ori vrei să elimini timpul şi să te trezeşti mai puţin confuz.
Mă privesc din cap până-n picioare, cum mă acoperă istoria cu funingine.
Nu ştiu dacă au fost căţărători pe miezul nopţii sau trupuri
care să nu se fi ascuns în faţa lumii.
Sângerează fumul în durerea neconsolată a focului tăcut.

© André Cruchaga, Barataria, 2015
© Traducerea Ioana Haitchi, 26.11.2015, Klausenburg
Foto: André Cruchaga

FOTOGRAFÍA DEL DESAMPARO

Duele sin excepción, el infierno en los sentidos, la continua reverencia
al espectáculo, al pez descolorido del diálogo sobre las aceras: resquebrajado
el aire, y los días en medio de los dientes de las sombras.
Crece el árbol de la palabra, solo, desnudo, semejante a la intemperie
y sus aguas milenarias: en el ojo ciego se hunden las gargantas, los dientes
de la tortura y esa noche de ramas como una brazalete en el aliento.
Duelen los sonidos del cuerpo y el eco arrinconado de los pensamientos,
duele el desbalance visible del abismo y la humedad curva de los nichos.
La memoria transcurre y se abre más allá de la hechicería de la penumbra.
(Escucha las horas que viajan detrás de las cortinas y los muros; adelgaza
el espejo pastoso de las ventanas mordiendo la lejanía, descendiendo al frío
que provocan las distancias, a las pulsaciones de la ciudad mientras duerme
el maniquí imprevisible de la vastedad y sus ebrios vómitos de hastío.)
Aquí, los cuerpos calcinados y la zozobra como una escupida en la cara.
Uno camina todos los días mordido por las aceras, anegado de laberintos
y soledad, balbuciente de extrañas mordidas.
A menudo uno quiere abolir el tiempo y despertar en fechas menos confusas.
Me miro de cabeza a pies, mientras me cubre el hollín de la historia.
Ignoro si alguna vez han existido enredaderas en la medianoche, o cuerpos
que no oscurezcan ante el mundo.
Sangra el humo en lo inconsolable de la pesadumbre silenciosa del fuego.

© André Cruchaga, Barataria, 2015


© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Aproape a mea (Casi mía )

- Niciun comentariu
Ai fost a mea sau mai bine zis, ai fost aproape,
când călăreai în visele mele
curajoasă pe fiecare idilă,
ai navigat cu aripi pe ale mele coaste
întotdeauna cu durere
şi peste acel nisip…
peste care împreună am construit
din mângâieri, castele
cu turnurile alchimiei pictând un sărut;
am format pereţi din pielea nudă
şi în sânii tăi am văzut albul ţesut
ca doi fulgi
în derivă;
te-am simţit ca şi cum glasul
ţi-ar fi răsunat ca un ecou în a mea tăcere,
când la tine mă gândesc
nu fac mai mult decât să-mi ating
umbra
simţindu-ţi aproape amintirea,
deşi atât de departe-mi eşti.

© Cesar Curiel
© Traducerea Ioana Haitchi, 26.11.2015, Klausenburg
Foto: Internet


Casi mía…

Fuiste mía o casi, para ser más preciso
cuando en mis sueños montaste
valiéndote de cada idilio,
navegaste con tus alas sobre mi costa
siempre en pena
y de aquella arena…
de aquella de la que juntos construimos
castillos sobre caricias
con torres de alquimia pintadas a beso;
formamos paredes con la piel desnuda
y en tus pechos vi la blancura
como un par de copos
a la deriva;
te sentí tan mía como tu voz
resuena haciendo eco en mi silencio,
cuando a solas te pienso
y no hago más que tocar
mi sombra
sintiendo tu recuerdo cerca
aunque estés tan lejos.

© Cesar Curiel

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 22 noiembrie 2015

Zborul de duminică

- Niciun comentariu
Să nu laşi lupta să-ţi omoare zborul,
chiar dacă în palme îţi atârnă sârma ghimpată,
zvâcnind ca o inimă falsă,
lăcrimând cu toţi macii, ogorul.

Munţii sunt înşelători,
urcuşul ţi-l face cu pasul
dăruindu-ţi un zbor în cădere,
ce rost ar mai avea aripa
şi cât de tare ar fi glasul
rostit în tăcere ?

Să ne punem pe aripi, ape
şi apele să aibă valuri
şi lacurile ochiuri de vulturi
în care luna să le fie periscop,

Şi ce dacă submarine cu aripi
scufundate într-un cer fără praguri
ar face bătături în palme
zburând peste potop ?

© Ioana Haitchi, 22.11.2015
Foto: Michael Cheval, "Sounding Silence"


© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

joi, 19 noiembrie 2015

Tăcere

- Niciun comentariu
Pedepsele s-au ascuns în tăceri,
o pită mângâiată de copilul ce creşte
în burta vremilor,
îmi este prea frig să mai strig
şi prea foame să mai mănânc înc-o iarnă.
Hai, lasă, nimicul face cale întoarsă
ca piatra aruncată în zid.
Ai răbdare, fată frumoasă,
Iarba nu urlă în coasă,
Numai apa când loveşte un dig.

© Ioana Haitchi, 19.11.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 16 noiembrie 2015

Clusium Napocensis

- Niciun comentariu
Pentru mine Clujul poate fi şi acasă, istorie, adolescenţă, luptă, înfrângeri, mici victorii şi chiar iubire. Şi nu în ultimul rând, Clujul este o castă de când saşii i-au construit cetatea şi de când a fost declarat oraş liber regesc la 2 iulie 1405 de către Sigismund de Luxemburg. Clujul a devenit "Transilvaniae civitas primaria" pentru că celelalte oraşe libere din Transilvania, Sibiul sau Braşovul, Sighişoara, Bistriţa sau Sebeşul erau înglobate în districtele şi scaunele săseşti, de care Clujul s-a desprins, rămânând singurul oraş liber care nu depindea de nici o altă entitate administrativă. Era ca o republică de sine stătătoare în cadrul voievodatului (ulterior principatul Transilvaniei). Zidurile mai există, fie că se văd sau nu. 

Şi-am amintit poate mai puţin poetic despre casta clujeană pentru că ea se manifestă şi azi. Dacă e frumos pe dinafară, Clujul poate fi şi foarte complicat pe dinăuntru. E un loc atipic, foarte orgolios şi chiar ţâfnos pe alocuri, atunci când “alţii” din afara lui, vor să-i impună reguli. Cetatea Clujului a fost astfel gândită încât să aibă de toate şi ea să fie centru de influenţă. Chiar şi castele se pot sparge doar în alte caste. Spre exemplu, la “Uniunea Scriitorilor din Cluj”, fiecare membru e în sine o castă. Se întâlnesc, se salută, îşi întind politicos mâna şi zâmbesc onorabil. Urmează şedinţa de la masa “rotundă” şi fiecare îşi citeşte scrierile. Ceilalţi şed cuminţi în scaune şi se gândesc ce să citească atunci când o să le vină rândul. Şi nu ştiu de ce, dar aşa se întâmplă. Sau poate ştiu, dar nu vreau să spun. 
M-am născut la Năsăud, am copilărit în Bistriţa şi abia la 11 ani în 1979 m-am mutat la Cluj cu familia. Am fost o neadaptată vreo 3 ani. Mi s-a părut foarte greu să-l pătrund, cu toate că făceam parte dintr-o familie cunoscută în Cluj, familie ce făcea parte dintr-o castă. Abia din timpul liceului, Clujul a inceput să fie al meu. Şi a rămas. Prima dată am făcut cunoştinţă cu cărţile pe care unii le-au mai şi citit şi am citit până am pus două dioptrii şi jumătate cu plus, desigur, şi sferice. Dar nu vreau să fie asta o laudă. Am făcut-o din pură plăcere, nu pentru a mă cocoţa pe vreun piedestal. N-ai omenie, n-ai nimic.

Apoi am întâlnit oameni care mi-au salvat viaţa. Pe aceştia îi voi iubi la fel de mult ca pe mama si tata. Un loc special îl are dăscăliţa mea dragă, Ileana Boca. Eram o rebelă şi m-a simţit ca pe-un vulcan. Eram în primul an de liceu şi a văzut ce n-a văzut nici mama: potenţialul meu. Şi m-a lăsat să mă exprim prin scris. Şi nu uitaţi, eram în anul 1982. 
Clujul e generos cu cei care-l admiră, cu cei care vin în vizită. Cei care trăiesc aici trebuie să fie puternici. E un dur şi devine blând numai când vine vorba despre iubire.

© Ioana Haitchi, 15.11.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Ucenicul de veghe (Aprendiz de vigilias)

- Niciun comentariu
Ioanei Haitchi, poetă, traducătoare, prietenă

Nu e doar abstinenţa, ci şi necesitatea de-a rămâne treaz în faţa îndoielii
şi a ciumei: azi există locuri goale şi lihode, unde scrisul
nu-i de mare folos, nici chiar pe prima pagină a ziarelor;
unul doar trece o cârpă umedă pentru a curăţa fârâmiturile corpului
şi lingurile de plastic şi caserolele de alpaca.
Se pare că acest proces de învăţare a devenit un aisberg şi ne mâncăm
sufletul, încheieturile, aşadar, peisaj suculent pentru ciori.
Treziţi ? Suntem treji mereu în această mlaştină, în aceste vise
de păduchi inflamaţi. (În delir, unii cred în paradisul pierdut
nu în lopeţi, în sape, în sicrie. Trăim cu căluşul în gură până la engleză,
pentru muşchi, pentru ameninţare. Tastând cârligele nebuniei.
Poate într-o zi, toată ciuma va cădea în gol.)
Altul scrie în speranţa că după furtună, întunericul se va îndepărta.
Ce gură nu va fi neagră în zilele ce vin ? Ce goliciune să găseşti
adăpostită  în faţa cariilor reci de lemn cu strigătele şi ţipetele altei cruci violente
ale cearcănelor ? – Acesta nu este un film de la Cannes, Moscova, Berlin, Morelia
sau din Cairo: puterea se măsoară de asemenea, cu deltele brumei.
În râul imaginar al gâtului, totul e atât de real precum respiraţia chiparosului
şi cimentările lui derivate. Este posibil, vă rog, să evităm castrarea
conştiinţei ? Văd ochiul umbrei fără lentile binoculare.
Uneori, în orbita posibilităţilor, soarta are nume şi prenume.

© André Cruchaga
© Traducerea Ioana Haitchi, 12.11.2015, Klausenburg
Foto: Internet


APRENDIZ DE VIGILIAS

A Ioana Haitchi, poeta, traductora, amiga.

No sólo es abstinencia sino la necesidad de estar despierto ante el recelo
y la peste: existen hoy lugares desnudos y salobres donde la escritura tampoco
sirve de mucho, ni siquiera para la primera plana de los periódicos;
uno, apenas, pasa un trapo mojado para limpiar las migajas del cuerpo,
y las cucharas de plástico, y las cacerolas de peltre.
Resulta que este aprendizaje de vigilias se ha tornado témpano, y nos come
el alma, los goznes, tal, el paisaje suculento para cuervos.
¿Despertar? Siempre estamos despiertos en esta ciénaga, en estos sueños
de henchidos piojos. (En el delirio uno piensa en el paraíso perdido
y no en palas, ni azadones, ni ataúdes. Vivimos amordazados hasta las ingles
por el musgo, por la amenaza. Pulsan los anzuelos del desvarío.
Tal vez un día toda la pestilencia caiga al vacío.)
Uno escribe esperando que después de la tormenta se limpie la oscuridad.
¿Qué boca no será noche en los días venideros? ¿Qué desnudez encontrará
cobija antes que el frío carcoma con gritos y alaridos la otra cruz violenta
de las ojeras? —Éste no es film del cine Cannes, de Moscú, Berlín, de Morelia,
o de El Cairo: el poder también se mide por los deltas de la bruma.
En el río imaginario de la garganta, todo es tan real como el aliento del ciprés,
y sus derivados cimientos. ¿Es posible, pregunto, evitar la castración
de la conciencia? Ver el ojo de la sombra sin necesidad de lentes binoculares.
A veces, en la órbita de las posibilidades, la fatalidad posee nombre y apellido.

© André Cruchaga, Barataria, 2015

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

vineri, 13 noiembrie 2015

Cred că ninge cu prea multe ore pe secundă

- Niciun comentariu
Uneori, dacă renunţ la rugă,
nu e din lipsă de credinţă,
ci doar din teama de a nu greşi
atunci când cer şi nu s-ar împlini
a mea dorinţă,
iar mai apoi, fără să ştiu de ce,
de răul meu L-aş învinovăţi.

Aşa că nu mă mai întreb, de ce,
Mă las cuprinsă întru sine să mă vindec
De frica de a fi sau a nu fi,
Să-mi amintesc cum a simţi cu a trăi
mi-a fost din pântec,
iar mai apoi, fără să ştiu de ce,
cu binele acela m-aş reînlocui.

Atunci când te iubesc n-aş şti
din mine, cărei părţi să-i mulţumesc
şi nici nu m-aş lua la întrebări prea mult
să nu greşesc.

© Ioana Haitchi, 04.02.2015, Klausenburg
Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

marți, 10 noiembrie 2015

Adelle

- Niciun comentariu
Îţi aduci aminte cum povesteam despre noi,
Ca şi cum am fi vorbit despre-un prieten fidel,
Ne puneam aripi, ne iertam şi apoi,
Doar vremuri de pace, Adelle.

Îţi aduci aminte, câte lovituri,
Adevărate războaie şi nu plângeam defel,
Ne întrebam mereu, pentru ce să înduri
În vremuri de pace, Adelle.

Şi ce dacă eşti departe, tot departe-s şi eu
Vom sorbi din viaţă şi-i vom pune inel,
Ne vom spune poveşti, ne vom salva mereu,
Din războaiele păcii, Adelle.

© Ioana Haitchi, 10.11.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 9 noiembrie 2015

Patruş’opt

- Niciun comentariu
Patruş’opt de cercuri
Îmi învârt soarta,
Mă aleargă pe caii
Neîmpăcaţi cu moartea.

Şi tot în cercuri fierbinţi
Îşi ascut iatagane-iele,
Buturugi de arginţi
Să-mi răsucească în piele.

Patruş’opt de sfere
Mă iubesc cu noimă,
Îmi rodesc mistere
Cusute cu doină.

Paşii se aşază anume
După fiecare-nviere,
Îşi lasă urme
Să le fie repere.

Mai sărut stelele
Înainte de culcare
Să-mi boteze numele
Cu o altă cântare.

© Ioana Haitchi, 09.11.2015, Klausenburg
Foto: Kal Gajoum

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 8 noiembrie 2015

Ignominie (Ignominia)

- Niciun comentariu
Mereu austeră, ai navigat
în marea mea care era lumea ta,
tot aşa cum ai distrus şi violetele albe  
pe care le-am semănat;
niciodată n-ai înţeles, nici nu te-a interesat,
doar ai căutat din inerţie să prinzi pasărea, să-i opreşti cântul,
potolindu-ţi setea de prizonierat,
fiindcă în ochii mei lumina ai văzut-o,
dar n-ai ştiut s-o citeşti niciodată,
ai ignorat chiar şi setea ce-am simţit-o
căci ai crezut că eram de apă.

© Cesar Curiel
© Traducerea Ioana Haitchi, 08.11.2015, Klausenburg
Foto: Internet



Ignominia

Navegaste siempre austera en mi mar
que fue tu mundo,
a la par de violetas blancas arrancaste
lo que yo sembraba;
nunca lo entendiste, ni te interesó tampoco,
sólo buscaste por inercia atrapar el ave, callar su canto,
saciar tu sed de prisionera
porque en mis ojos viste luciérnagas
pero no supiste leer nunca mi mirada,
ignoraste también la sed que yo sentía
porque pensaste que yo era de agua.

© Cesar Curiel

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Arcul şi lira (El arco y la lira)

- Niciun comentariu
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual -  metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea  inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria:  în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât  tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. Fiica norocului; rezultatul unui calcul. Arta de a vorbi într-un mod superior; limbaj primitiv. Obedienţă în faţa legii; creând altele. Imitarea anticilor, copia realului, copia unei copii a ideii. Nebunie, extaz, logo-uri. Întoarcerea în copilărie, relaţii intime, nostalgia paradisului, a iadului, limb. Joaca, locul de muncă, activitatea ascetică. Mărturisirea. Experiență înnăscută. Viziune, muzică, simbol. Analogie: poezia este o spirală unde rezonează  muzica lumii și ritmuri și rime, ce sunt doar corespondențe, ecouri de armonie universală. Educație, morală, exemplu, revelație, dans, dialog, monolog. Vocea poporului, limba aleşilor, cuvântul singuraticului. Pur și impur, sacru și profan, popularitate și minoritate, colectiv și personal, dezvelit și îmbrăcat, vorbit, pictat, scris, deține toate fețele, dar unii spun că nu are nimic: poezia este o mască ce ascunde vidul şi dovada frumosului, de grandoarea de prisos a oricărui efort uman.



© Octavio Paz

© Traducerea Ioana Haitchi, 07.11.2015, Klausenburg

Foto:Internet, Octavio Paz

El arco y la lira



La poesía es conocimiento, salvación, poder, abandono. Operación capaz de cambiar al mundo, la actividad poética es revolucionaria por naturaleza; ejercicio espiritual, es un método de liberación interior. La poesía revela este mundo; crea otro. Pan de los elegidos; alimento maldito. Aísla; une. Invitación al viaje; regreso a la tierra natal. Inspiración, respiración, ejercicio muscular. Plegaria al vacío, diálogo con la ausencia: el tedio, la angustia y la desesperación la alimentan. Oración, letanía, epifanía, presencia. Exorcismo, conjuro, magia. Sublimación, compensación, condensación del inconsciente. Expresión histórica de razas, naciones, clases. Niega a la historia: en su seno se resuelven todos los conflictos objetivos y el hombre adquiere al fin conciencia de ser algo más que tránsito. Experiencia, sentimiento, emoción, intuición, pensamiento no dirigido. Hija del azar; fruto del cálculo. Arte de hablar en una forma superior; lenguaje primitivo. Obediencia a las reglas; creación de otras. Imitación de los antiguos, copia de lo real, copia de una copia de la idea. Locura, éxtasis, logos. Regreso a la infancia, coito, nostalgia del paraíso, del infierno, del limbo. Juego, trabajo, actividad ascética. Confesión. Experiencia innata. Visión, música, símbolo. Analogía: el poema es un caracol en donde resuena la música del mundo y metros y rimas no son sino correspondencias, ecos, de la armonía universal. Enseñanza, moral, ejemplo, revelación, danza, diálogo, monólogo. Voz del pueblo, lengua de los escogidos, palabra del solitario. Pura e impura, sagrada y maldita, popular y minoritaria, colectiva y personal, desnuda y vestida, hablada, pintada, escrita, ostenta todos los rostros pero hay quien afirma que no posee ninguno: el poema es una careta que oculta el vacío, ¡prueba hermosa de la superflua grandeza de toda obra humana. (Octavio Paz)

© Ioana Haitchi – Copyright –Toate drepturile rezervate