Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

vineri, 30 octombrie 2015

Dorria

- Niciun comentariu
Uneori, cuvintele prind forma unor vâltori
ca să cuprindă toate zilele
şi se agaţă nopţile în nori
să îşi legene copilele.
Niciodată nu se vinde viaţa pe necuvinte
dacă ştii unde se află sufletul
şi nici gândul nu se înşală cu iubiri nesăbuite.
E dincolo de şoapte, într-o ulcică veche,
acel cuvânt nepereche
ce ronţăie liniştit, fără să ia seama de lipitorile pământului,
îşi face din piatra de moară o morişcă şi cu braţul vântului,
un zeu peste suflet.
Ai să ştii doar tu acele cuvinte care te vieţuiesc
şi tot acele cuvinte care te pot ucide
şi dacă un cuvânt poate învinge o moarte,
tot atâtea Euterpe se pot zidi în calendarul unor zile.
Să ştii că n-am uitat niciun cuvânt din insula cu flori
şi nici de căprioara ce mai are botul umed
păzită de nemuritori.

© Ioana Haitchi, 30.10.2015, Klausenburg
Foto: Dorina Şişu Ploeşteanu

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

marți, 27 octombrie 2015

Mai ştii ? (fragment)

- Niciun comentariu
Ce faci când nu mai ştii ce faci ?
Ce spui când taci ori te prefaci
icoană cu mustăţi albite
îmi tot musteşti, ce faci iubite
atunci când spui că vrei să pleci,
dar te întorci pe epoleţi ?
Ce faci când nu mai ştii să dormi
când vrei să arzi, dar nu ai horn?
Ce pace doarme când te răzvrăteşti
Şi câtă ură-atunci când mă doreşti ?
Ce zori cu luna-n răsărit
Să-ţi dăruiesc pentru iubit ?
……………….
© Ioana Haitchi, 27.10.2015, Klausenburg
Foto: Carpe Diem

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Reminiscenţe (Reminiscencias)

- Niciun comentariu
Ochii tăi sunt porumbeii unui amurg rănit
ce încolţeşte în fiecare dimineaţă
într-o incertitudine
întotdeauna cu nostalgia vocii tale ce pulsează
într-un susur tandru de plâns,
deoarece tristeţile tale sunt coconul
ce-l ţii în mâini
al unei amintiri eşuate ce e doar poezie;
cuvântul tău se naşte,
creşte ca o ploaie ce răsfaţă amintirile
atunci când picătură cu picătură, cade în labirinturile vieţii tale,
sau toamna gri de pe buzele tale
ce evocă melancolia atunci când lipseşte sărutul
doar pentru a privi acele fotografii
agăţate de degetele tale
ori de pleoapele tale ce sunt o reflexie
a zilei după zi ce se păstrează
în spatele unei oglinzi.

© Cesar Curiel
© Traducerea Ioana Haitchi, 27.10.2015, Klausenburg
Foto: Internet

Reminiscencias

Tus ojos, son las palomas de un crepúsculo herido
que germinar cada mañana
en un rincón de lo incierto,
siempre con la nostalgia de tu voz que palpita
dentro de un susurro tierno de llanto,
porque tus tristezas son el capullo
que guardan tus manos
de un recuerdo fallido que es toda poesía;
tu palabra nace,
se realza como la lluvia al derrochar recuerdos
cuando a gota gota cae en los laberintos de tu vida,
o como el otoño gris de tus labios
que evoca la melancolía cuando a falta de beso
sólo queda mirar los cuadros,
los que cuelgan de tus dedos
o de tus párpados que son un reflejo
del día a día que guardas
detrás de un espejo.

© Cesar Curiel


© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 26 octombrie 2015

Aş fugi cu mine

- Niciun comentariu
Aş fugi mâncând pământul,
Chiar şi pe mare,
Să-mi umfle-n vele vântul
Corabiei din picioare.

Şi-aş ridica o mână
Să mă înalţ mai tare,
Pe valul ce atârnă
De-ocheanul mării tale.

M-aş bucura cu sete
De zare nesfârşită,
Lăsând în urmă noaptea
Ce-n ţărm e răvăşită.

Din vol. “Lacrima I(c)oanei”

© Ioana Haitchi – Jeanne Christiane – 26.10.2013, Klausenburg
Foto: Aylin Kinacioglu

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Zideşte fereastra (Brick up the window)

- Niciun comentariu
Din moment ce m-ai ales,
te rog fi sigur că iarna nu se va termina niciodată,
nu pot suporta această indecenţă a naturii,
fiecare mugur rupt mă doare,
te rog, înnegreşte soarele
cu ochii mei goi,
opreşte iarba,
această întinerire este umilitoare.

Ascultă, păsările n-au fost încă strangulate,
culorile aleargă revoltate,
viaţa mea gri pare a fi un element inventat,
ca şi cum n-am fi vânaţi de-aceeaşi moarte.

Din moment ce m-ai ales,
te rog zideşte fereastra ce dă spre bulevard,
hai să ne iubim disperat şi continuu
în albul îngheţat.

© Carmen Firan
© Traducerea Ioana Haitchi, 22.10.2015, Klausenburg
Foto by Carmen Firan


Brick up the window

since you have chosen me
please also make sure winter doesn’t ever end
I can’t stand this indecence of nature
every broken bud hurts me
please blacken the sun
with my hollow eyes
stop the grass
this rejuvenation is humiliating

listen, the birds have not yet been strangled
the colours are running riot
my grey life seems like an invented item
as if we wouldn’t be haunted by the same death

since you have chosen me
please brick up that window facing the boulevard
let us love each other forlorn and ongoing
in the frozen white

© Carmen Firan

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

joi, 22 octombrie 2015

Leacuri

- Niciun comentariu
Lumea asta poate fi de neînţeles, domnule. 
Pe timp de pace îşi inventează războaie,
cu speranţa de a-şi vindeca rănile.
Fără moarte nu ştie
şi pe timp de război, inventează viaţa
şi tot moartea e de vină pentru tot ce va să fie.

© Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 22.10.2015, Klausenburg
Foto: Justyna Kopanja

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

vineri, 16 octombrie 2015

Cine ?

- Niciun comentariu
În palma mea, degetele ei de copilă îşi potriveau uşor strânsura,
mă ţinea cu-atâta linişte, încât nimic rău nu i s-ar fi putut întâmpla,
În pasul ei mic, înşira ştrengăreşte bucuria
şi părul lung până la coapse cu vântu-i se juca.
Frumoaso, cine îţi duce sufletul pe umeri,
Şi cine te cuprinde până de dincolo de zâmbet,
Cine-ţi înşiră cununile când numeri
Sărind şotronul, pătratele cu îngeri ?

© Ioana Haitchi, 16.10.2015, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi, Prinţesa Oana

© Ioana Haitchi – Copyright  Toate drepturile rezervate

luni, 12 octombrie 2015

Cel mai frumos basm

- Niciun comentariu
Cel mai frumos basm a fost iubirea părinţilor mei,
căci de fiecare dată Ileana era mai Cosânzeană
şi Făt-Frumos se lupta cu şi mai mulţi zmei.
O poveste de taină înainte de culcare, un altar
ce m-a hrănit o viaţă din acelaşi grăunte
şi uite, vezi, chiar şi azi mănânc din jar
şi mă adorm, trezindu-mă
cu un sărut pe frunte.

© Ioana Haitchi, 12.10.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi, prelucrare foto,  Valer Puia

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 11 octombrie 2015

Klausenburg

- Niciun comentariu
Toamna s-a ascuns în frigul flămând,
Capete plecate îşi sărută dorul de floare,
Ochii nopţii se vor închide curând,
Stropii dulci se vor ascunde-n trotuare.

Păsări tatuate pe aripi cu rouă
Adulmecă cerul cu puii la sân,
Învârt moriştile din două în două,
Când smogul înşfacă burgul bătrân.

Străvechi e Matthias peste apa cea nouă,
Cetatea-i cuibărită în seara ce vine,
Întinde aşternutul, e noapte şi plouă
Într-o nouă poveste cu regi şi regine.

© Ioana Haitchi, 11.10.2015, din oraşul închis într-un vis
Foto: I love Cluj

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezevate


sâmbătă, 10 octombrie 2015

Îmbrățişare (fragment)

- Niciun comentariu
Te-mbrățişez cu-acele gânduri ce iubesc,
F
ără vreo Ană-lacrimă în zid,
F
ără Manole-arc-mânăstiresc,
F
ără credințe care ne ucid.

Te vreau a
şa, în mine-mbrățişat,
S
ă mă cuprinzi, uman să te cuprind, să fiu,
S
ă mă aprinzi, purtată să mă las
În trunchiul nostru nezidit şi viu.
...........
Fără filozofii să te iubesc,
Îmbră
țişarea să mi-o port firesc,
De dragul meu
şi-al tău să mă trăiesc.

Din vol. "Lacrima I(c)oanei"

© Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 13.04.2014, Klausenburg

Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright  Toate drepturile rezervate

miercuri, 7 octombrie 2015

Poveşti fără microfon

- Niciun comentariu
Am aflat într-o zi,
că poezia poate omorî moartea.
Nu e supusa legilor din calendarele-colivii
şi nici nu are întâlnire cu soarta.
Ea trăieşte simplu verbul a fi,
Aşază cuvântul şi vrea să îmi fie.
Iar s-au despletit nucii,
Am fugit în copilărie!
Ioana Haitchi
...

Întrebari impletite
le-am ascuns din copilărie și de curând le-am găsit
duc pe umeri cele mai împletite întrebări dacă le lași pe umeri simți din plin lumina
și toate grijile se fac mici de tot în preajma ta
nucii tăi seamănă cu o vacan
ță de vară de-atunci
nu pot să-
ți spun ce mult alintă pielea culoarea frunzelor
pentru că am promis nucului meu că mă voi întoarce
nu
știu dacă moartea moare
dar dacă vrea
îi a
șez pe umerii ei triști câteva întrebări împletite
Dorina
Șișu



Îi viermănos, zicea bunica.
Măru' ăsta îi bun pentru ţuică.
Hai să-ţi dau mai bine urzica
Sau poate o nucă din nucu’ ce-alungă
Ţânţaru’ vesel de-apocalipsă.
Ioana Haitchi


Nu-i a
șa, că mirosul acestei amintiri este verde? nu-i așa că peste teancuri de amintiri doar cele mici sunt colorate? și ce putere de iertare aveam! dar noi nu știam că iertăm și praful se ridica până deasupra părului nostru și toate poftele de dulce se topeau după copii alungând amiaza.
Dorina
Șișu


Ca să ai ce ierta, prima dată trebuie să judeci, iar noi nu judecam. Îţi aduci aminte de cireşele mele boreale? Erau din grădina bunicilor mei, din cireşul unde îmi făceam un culcuş peste vară. Şi astea nu-s poveşti de adormit copiii. Sunt memoria noastră ce ne va duce, atunci când pentru unii nu vom mai fi.
Ioana Haitchi


O, da, acele cire
șe le păstrez, într-o pictură recentă, deasupra unei vaze de flori. desigur mereu plină. mi-am adus aminte că toată memoria mi-am uitat-o în podul de deasupra băcătăriei de vară. ne urcam și căutam cărți. erau vechi, rupte și chiar roase de șoareci, dar ce mult ne plăcea să atârnăm pe scara aia aproape o zi intreagă! apoi mâncam pere.
Dorina
Șișu


Da’ ce fain picau perele, chiar dacă nu erai nătăfleţ. Şi dacă erai, ce ? În vacanţă mânca şi popa de dulce.
Ioana Haitchi

© Ioana Haitchi, Dorina Şişu Ploeşteanu, 07.10.2015, Klausenburg-Dublin şi retur
Foto: Internet


© Ioana Haitchi, Dorina Şişu Ploeşteanu – Copyright – Toate drepturile rezervate

marți, 6 octombrie 2015

Ascultându-l pe Chopin

- Niciun comentariu
Ascultându-l pe Chopin poţi pune pace cu furtuna,
Poţi bea apa din ochiul ce ţi-a mai făcut un ulcior
pentru ce nu se poate rosti
Şi mai apoi, poţi spune că întotdeauna
Zilele vor fi mai neplânse cu încă o zi.

© Ioana Haitchi, 13.09.2015, Klausenburg
Foto: David & Myrtille


© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 4 octombrie 2015

Cuvinte (Palabras)

- Niciun comentariu
De multe ori m-am simţit
ca şi cum aş face amor cu cuvintele,
nuditatea
am mângâiat-o până aproape de orgasm
făcându-ne astfel complicii săruturilor falsificate
şi în corpul ei se întruchipa noaptea
şi noaptea aducea suspine
şi în suspine venea toamna
şi în fiecare frunză uscată, un an.

Lunile zboară aducând amintiri,
vocile sunt ecouri
care apoi se transformă în cuvinte,
cuvintele se transformă în vers
şi versuri ce fac sufletul să plângă
şi atunci…e ca şi cum ai face amor
cu nostalgia,
se deschid răni şi se ascund în crevase
ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic,
dar la final, rămân cuvinte.

© Cesar Curiel
© Traducerea Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 04.10.2015, Klausenburg
Foto: Internet


Palabras

Muchas veces he sentido
como hago el amor con las palabras,
las desnudo,
las acaricio hasta lograr casi de ellas un orgasmo,
nos hacemos entonces cómplices a beso forjado
y en su cuerpo plasmo la noche
y la noche trae suspiros
y en los suspiros vienen otoños
y en cada hoja seca, un año.

Vuelan los meses trayendo consigo recuerdos,
voces que son cual ecos
que después se hacen palabras,
palabras que se plasman en verso
y versos que hacen llorar el alma
y entonces… Es como hacer el amor
con la nostalgia,
es abrir heridas y esconderlas en recovecos
como si no pasara nada,
pero al final, quedan las palabras.

© Cesar Curiel

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Locuri (Lugares)

- Niciun comentariu
Acolo, în axilele trotuarelor, glezne şi coate ca un singur puls.
Acolo, în gura vântului, burţile şi umbra doliului, cuvinte goale
ca piatra ponce: de multe ori, dinţii şi strigătul devin insensibili.
Cresc colţii precum şi cercurile întunecate ale pământului.
Melcii cresc şi-şi aruncă-n mare urechile mărind apele.
Creşte absolutul în cele două mâini ale ploii.
Cresc pleoapele înaintea muşchiului extins al nopţii. Creşte rugina.
-Astăzi se organizează furtuni pentru a potoli respiraţia: sunt loviturile
pieptului şi poticnirile postului;
(Înaintea absenţei tale, nu-mi rămâne decât să mă gândesc la micul drum al cuvintelor.)
Libertatea e inutilă atunci când taci sau ai trecut în altă viaţă.
Decât apărarea anumitor locuri, prefer castitatea ca o prefaţă.
Invidia altora este acest multiplu orgasm al Paradisului (ochii muşcă
incandescenţa;  zilele, carnea poemului.)
Toată lumea şi le face pe-ale sale, presupunând: mă dezvelesc, desigur, în poftele mele.
Poemul este întotdeauna insurecţie şi nu trebuie să cer acreditare nimănui.
Pentru cei care nu ştiu, am învăţat şocurile timpului în bordeluri
şi i-am băut dărâmăturile din mâinile tremurânde.
În acelaşi timp despart cuvintele şi simt această pace când păşesc.
Acum trăiesc departe de guri şi de răsărituri evazive: în pieptul luminii,
setea îngrămădită; ţipete înăbuşite…


© André Cruchaga, Barataria, 2015
© Traducerea Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 03.10.2015, Klausenburg
Foto: Internet



LUGARES

Allí, en las axilas de las aceras, tobillos y codos como un solo pulso.
Allí, en la boca del viento, los vientres y la sombra del luto, las palabras huecas
como piedra pómez: a menudo, los dientes y el grito se tornan insensibles.
Crecen los colmillos y también las ojeras de la tierra.
Crecen los caracoles que surten de mar los oídos y prolongan las aguas.
Crecen los absolutos dentro de las dos manos de la lluvia.
Crecen los párpados ante el musgo extendido de la noche. Crece la herrumbre.
—Hoy se organizan tormentas para aplacar el aliento: quedan los golpes
de pecho y los tropezones en ayunas;
(Ante tu ausencia sólo me toca pensar en el caminito de las palabras.)
Es inútil la libertad cuando callas o ya has pasado a otra vida.
En la defensa de ciertos lugares, prefiero la castidad de algún prefacio.
La envidia de los otros es este múltiple orgasmo del paraíso (los ojos muerden
la incandescencia; los días, la carne del poema.)
Cada quien hace lo suyo, supongo: yo desnudo, claro, mis propias hambres.
El poema siempre es insurrección y no necesita de credencial alguna.
Para los que no saben, yo aprendí los sobresaltos del tiempo en los prostíbulos,
y bebí del escombro sus temblorosas manos.
Hace tiempo que hendí las palabras y me siento es paz cuando camino.
Ahora vivo lejano de bocas y de amaneceres huidizos: en el pecho de la luz,
la sed colmada; los gritos apagados…

© André Cruchaga, Barataria, 2015

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate