Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

miercuri, 23 septembrie 2015

Aş înhăma lipiţanii la sanie…

Se zice că nu mor caii când vor câinii şi mi-am amintit cum caii au fost făcuţi hamburger şi câinii roiesc în haite.
Mă bate gândul să înfund o cramă. Nu, nu o cramă din Cluj, ci una din mijlocul unei vii uitate într-un capăt de lume unde câinii nu mai au ce păzi şi caii aleargă în voie.

După sfârşitul războiului, să fi fost prin toamna lui ‘49, bunicu’ Octavian a dat la comandă unui meşter sas din Sângeorzul-Nou,  o sanie.  Avea  ziţurile acoperite cu burete şi era tapiţată cu o catifea albastră. La capete, cănaci cu zurgălăi mici, să le cânte celor  doi cai lipiţani, Miţi şi Stela. Avea tălpile ridicate astfel încât zăpada să nu poată ajunge în sanie, două rânduri de locuri, un kober , o cârmă să ţină drumul drept, iar în spate un loc pentru bagaje. La picioare, loc pentru cărămizi calde. Pe marginile interioare, aceeaşi tapiţerie. Meşterul a adus-o acasă la domn’ părinte şi a fost aşezată la loc de cinste, cu gândul că în iarna ce avea să vină, zurgălăii de la caii popii vor suna pe dealuri.

A venit în aceeaşi toamnă şi colectivizarea şi le-a fost luat tot, inclusiv teleguţa de la car. Lipiţanii au fost ascunşi, iar  sania a fost dusă la colectiv. Cărau cu ea produsele agricole. I-au luat tapiţeria, buretele şi într-un final, au lăsat-o într-un depozit.

După vreo 5 ani, a recunoscut-o bunicu’. Activiştii vechi promovaseră, iar cei noi, nu mai ştiau a cui era şi cum arăta înainte. L-a întrebat pe gestionar dacă o are pe stoc şi i-a spus că e casată, că urmează a fi lemn de ars. “Mi-ar fi bun şi mie un lemn de foc în plus pentru iarna ce vine”, i-a spus bunicul. “Te învoieşti să mi-o dai ?”  “Da’ cum să nu, domn’ părinte. Luaţi-o, că şi aşa nu se mai poate face nimic cu ea.” Şi a adus-o bunicul acasă. A reparat-o, dar de teamă că iar ar  fi putut fi confiscată, nu i-au mai pus tapiţerie, ci au acoperit-o cu cergă. Pe Miţi a vândut-o până la urmă unui bistriţean. S-au reîntâlnit în Bistriţa după ani. Miţi era deja oarbă, dar l-a recunoscut pe bunicu’. A dat-o aproape pe gratis cu condiţia să aibă noul proprietar grijă de ea. Şi a avut. Nu după multă vreme s-au dus amândoi. Casa popii s-a prăpădit, dar crama încă mai există. Mi-e dor de-un vin din via popii, de-o vorbă de duh şi să înham lipiţanii la sanie. Se anunţă zăpezi mari.


© Ioana Haitchi, 23.09.2015, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate