Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

luni, 31 august 2015

Expert în seducţie

- Niciun comentariu
Nu e niciun nor să-ţi plângă albul.
Hidrogenul era pe mâna alchimiştilor
cu oxigenul din lacrima unei Sahare.
Darling, s-ar părea că suntem două icoane.

Din vol. “Trepte”
© Ioana Haitchi, 04.02.2015, Klausenburg
Foto: Internet
Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 30 august 2015

Somnul închis într-un vis

- Niciun comentariu
Hoţu’ ăsta m-a îmbrăţişat cu aceeaşi  intensitate a necuprinsului.
Visele, necuprinse şi ele.
Nu mă mai pot gândi
să potrivesc o zi
cu alte necuprinse adormite iele.

Odată, mi-a spus cineva,
că rămâne doar memoria
sărutului pe frunte.
Nu mai ţin minte.
Era un vis prea profund
pentru timpul inventat în cuvinte.

Din vol. “Lacrima I(c)oanei”

© Ioana Haitchi, 19.01.2015, Klausenburg
Foto by Tatiana Oana, “Flüchtlingsdrama”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

vineri, 28 august 2015

Suspin (fragment)

- Niciun comentariu
Mi-e dor de sunetul fluierului,
un suspin inconfundabil
într-o apă ce mă cunoaşte,
o linişte păzită de tăcere
ghicind viitorul zilei de ieri.
Un cocostârc sprijinit în vreme
închide anii în boloboace.
Ne străbat străini prin balade, monşer.

© Ioana Haitchi, 28.08.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 23 august 2015

Războaie şi războaie (fragment)

- Niciun comentariu
Război, orgoliu inutil,
Război cu iţa deasă în patul de copil,
Război cu puşca plină,
Război cu spiţa lină,
Război cu glonţ pe ţeavă,
Război cu iţa slabă,
Război cu minţi greoaie.
Războaie şi războaie.


Din vol. “Lacrima I(c)oanei”

Articol parţial preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”

© Ioana Haitchi, 22.04.2014, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi, “SMS”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 22 august 2015

Seminţe

- Niciun comentariu
Mai adun seminţele timpului într-o pană de vultur
ce ştie scrie cu vârful ei toate gândurile,
ca şi când le-ar fi iertat pe cele moarte
şi le-ar fi (re)înviat pe cele vii.
Ochiul ascuţit ce se prelinge pe călimara nopţii
are însemnul gurii
ce vorbeşte scărilor şi pasului apăsat,
doar atât cât omenia să nu dispară.
Trec ostenită de fiecare dată,
cu fiece arşită din vară,
că să mai pot scrie încă o dată iarna.
Şi nu va trece multă vreme până când
de  trupul toamnei voi coase primăvara
să îmi ţină de cald când vulturii vor fi prea departe.
Mai adun seminţele vulturilor
într-o carte scrisă cu ochiul ascuţit al timpului
pentru o nouă pace.

© Ioana Haitchi, 22.08.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi, Je ne regrette rien

© Ioana Haitchi – Copyright –Toate drepturile rezervate

vineri, 21 august 2015

Catargele dintr-un sărut

- Niciun comentariu
Nu ştiu cum îţi petreci aceste zile,
Dar îţi doresc să-ţi fie aşa cum le doreşti.
Fără de atropină în pupile
Se pot vedea durerile-omeneşti,
Dar uite, vezi, mi-e tare dor de tine,
Deşi doar ieri spuneam, ce vremuri seci
Ne-ar fi pe un călcâi de-a’ lui Ahile,
De nu ne-am îngâna cu vinuri dulci
Şi roase  de  poverile trecute,
Sorbit cu patimă de un sărut
Lăsat la porţile cu chei pierdute.

Ne-om regăsi printre catarge
Descoperind necunoscute ape,
Atunci când noaptea, ziua-ncet o soarbe,
Atunci când ziua nu ne mai încape
De-atâta bucurie să trăim,
De-atâta dor să ne reverse clipa
Şi de lumina ce-o zidim
Şi de dublura din aripa
Ce zborului i-am dat tribut,
Ce gândului  i-am pus  cunună
În suflete cu paşi tăcuţi,
Pe frunţile de doldora lumină,
Durerile ce ni le-am petrecut,
Să nu ne poarte nicio vină.

Ne-om regăsi printre catarge
Descoperind necunoscute ape,
Atunci când noaptea, ziua-ncet o soarbe,
Atunci când ziua nu ne mai încape.

Din vol. “Lacrima I(c)oanei”

Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”

© Ioana Haitchi, 12.04.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Psalm flămând (fragment)

- Niciun comentariu
Uneori, plângând
mai trimit telegrame
şi Doamne,
pe unde-mi sunt ?
aş mânca orice gând
ce geme de foame.

© Ioana Haitchi, 21.08.2015, Klausenburg
Foto-colaj by Ioana Haitchi

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

joi, 20 august 2015

Şablon

- Niciun comentariu
Trăim vremuri în care ies
toate ciudăţeniile din oameni.
Ieri, mi se plimba una şi-mi zicea:
- Vai, tu, ştii, ziua de luni e apatică
iar vinerea, histerică…
Şi ne mirăm ades,
că zilele încep atât de greu
ori n-au curajul să înceapă.

Din vol. “Lacrima I(c)oanei”

© Ioana Haitchi, 17.02.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi, Fuga

Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

marți, 18 august 2015

Răcoarea din lavă

- Niciun comentariu
Răcoarea e bună, te desprinde de cer
şi te face piatră într-un râu de munte
de unde se adapă căprioarele.
Zilele de ieri
stau cunună cerbilor părăsiţi pe insule.
Nu te întrista, nici de foc nici de lava din piatră.
Toate au cărările aşezate pe ziua de mâine.

©Ioana Haitchi, 31.07.2015
, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi

©Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 16 august 2015

Uşile dintre praguri (Les portes d’entre les seuils)

- Niciun comentariu
Într-o seară, mi-ai spus o poveste tristă
despre singurătatea unei doamne
pe care n-o mai iubeai decât tu.
Te aştepta de fiecare dată, ca prima oară
pe pragul peste care n-ai trecut-o niciodată.
Despre singurătatea asta
s-ar putea spune cu certitudine,
că ai înghiţit-o pe nemestecate.

Din vol. “Lacrima I(c)oanei”


Les portes d’entre les seuils


Un soir tu m’as dit une triste histoire
racontant la solitude d’une dame
que personne n’aimait sauf toi.
Elle t‘attendait toujours, comme la première fois,
sur le seuil par dessus du quel tu ne l’avais jamais portée.
De cette solitude on pourrait certainement dire
que tu n’en aies fait qu’une bouchée.

© Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 03.02.2015, Klausenburg
© Traduit par Adrian Pamula, 22.08.2015
Foto by Ioana Haitchi

Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 15 august 2015

Scrisoare

- Niciun comentariu
Am adormit scriindu-ţi
şi nu mai pot a şti
de-am apucat a-ţi scrie.
Într-un târziu, de sete obosit
mi-era obrazul încă zdrobit
pe foaia de hârtie.


Lacrima mi l-a lipit.
E timbrul cu data precisă
şi chiar nu ştiu, nu mai ştiu,
dacă scrisoarea a fost trimisă.


Obrazu-i tot acolo
şi lacrima-i la fel. Pierdută.
Timbrate doar pe o parte
sărutul şi-l sărută.


Din vol. “Lacrima I(c)oanei”

© Ioana Haitchi, 15.12.2014, Klausenburg
Foto: Internet


Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

vineri, 14 august 2015

Memoria clipei recompuse

- Niciun comentariu
În infinitatea lui ce acoperă tot spaţiul
indiferent de măsură,
timpul, generosul universului,
îşi dăruieşte întreaga dimensiune
şi unor minuscule fiinţe
pentru a primi în schimb, ocară.
Ba e prea scurt, ba e prea lung,
ba e de neînţeles ori necruţător
cu tinereţile veşnice visate
de aceia ce sfârtecă la neşfârşit clipa.
De dragul şansei o recompune.
Oglinda oglinjoarei nu se teme,
că i-ar putea fi letal un ciob nevinovat.

Îşi întinde transparenţa
pentru a face şi desface destine,
pentru a da viaţă şi a omorî ce e de omorât.
Toate zeităţile i-au bătut la uşă
cerându-i o cupă din naştere, viaţă şi moarte.
Toţi au vrut să-i demonstreze
o eternitate mai mare prin lumile lumilor lor.
Şi în generozitatea lui nemărginită, îi lasă,
căci timpul se măreşte cu fiecare zeitate
şi clipă sfârtecată.
Trece timpul ? Nu, se înmulţeşte
cu fiece gând ce se iveşte,
cu orice fiinţă ce pulsează.
În eternitatea lui îi face eterni pe toţi
într-o memorie a clipei recompuse.

© Ioana Haitchi, 06.06.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi, Dreams

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Nu trezi stelele…

- Niciun comentariu
- Vreau să mângâi ziua cu sărutarea ta.
- Şi ce-o să zică aripa despre zbor
şi gândul îmbrăţişat cu toate degetele nopţilor ?
De fiecare dată ai adormit ultimul
şi ai trezit stelele dimineaţa
cu aceeaşi privire
lăsând un loc pentru sărutul zilei crude.
Sunt nepământean, mi-ai spus.
Te cred. Doar şoapta ţi se mai aude.

© Ioana Haitchi, 14.08.2015, Klausenburg
Foto: Internet

Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

miercuri, 12 august 2015

Eternitatea leneşă

- Niciun comentariu
Mai poţi afla după o vreme,
că eternitatea se întâmplă şi la comandă,
ca un pirat ce siluieşte cuvinte şi numere.
Mai sunt calculatoare vechi, o ofrandă
adusă din vremea războiului, o “pacoste”
cu memorii insuficiente
ori total incompatibile cu eşapamentul zilei prezente.
Mai poţi afla după o vreme,
că Mozart e incompatibil cu zarurile,
că urechile înfundate se tratează cu-ale lui pansamente.
Am o teamă cumplită de eternitatea leneşă,
de cuţite ce taie doar tortul din pişcoturi însiropate.
Nu, nu e Chopin, căci pianul are clapele furate.
Mai poţi afla după o vreme,
că Eliade a căzut din graţii.
O fi vreo altă eternitate întâmplată la comandă,
alte spaţii…

© Ioana Haitchi, 12.08.2015, Klausenburg
Foto: Internet, Mircea Eliade

Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”


© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Acuma ţi-ai găsit să vii ?

- Niciun comentariu
Şi mi se-ntâmplă să mă-ndrăgostesc din când în când de tine,
de dimineţile ce ne citeau în cercuri,
când pe genunchii tăi rostogoleam tăceri,
când floarea îşi plângea iubirea miercuri…
………………………………………………

Nu-mi aminti de mine. Sunt urât,
în riduri mi s-au şlefuit oglinzi
de care-ntotdeauna m-am temut,
de vremea ce se-aşterne-n aşchii
şi prea fierbinţi
sunt fluturii în larve să-i ating
cu pulberea din zorii mei vânduţi.
De-ai şti…

Am fost odată om, cel puţin aşa se spunea,
am fost odată cuceritor, cel puţin aşa am crezut,
am fost odată un el cu o ea,
acum mă trezesc din ce în ce mai greu,
mă apasă acele săruturi furate,
din tânăr ce purta pe umeri o cetate
ajuns-am un bătrân şi paşnic zmeu.
Am făcut pace cu orele tinere
din zilele bătrâne ale vieţii mele,
dulăii de la porţile vecine
nu mai tresar când trec,
stau tolăniţi în curţile pustii.
Mi-e dor de nopţile
în care fruntea-ţi respira pe inimă
când adunam vieţile cu doi.
Acuma ţi-ai găsit să vii ?
În ziua asta când arunc scrisori
şi care-nchide-o altă zi dintr-un sărut,
în anul ăsta ce ucide un altul mai risipitor,
te du...

Sunt doar scadenţe pentru muritori,
ecouri înfundate în pereţii unor case
ce-şi obosesc purtările printre ogaşe
în scările urechilor.

© Ioana Haitchi, 12.08.2015, Klausenburg
Foto: Internet

Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Corp dezvelit (Cuerpo desnudo)

- Niciun comentariu
În memoria mâinilor  s-a răspândit toată lumina litoralului.
Ochii ce coboară în suspinul preludiului, trec prin indigo
direct pe sânii păsărilor.
În profunzimea atingerii am citit infinitatea omului. (Sângerările pulsului
în timp ce navigam prin nerăbdare.)
Orele condensau tot somnambulismul, gemând profund şi imemorial.
Zăngănitul corporalităţii, urma laborioasă a jubileului.
În ţara valurilor seculare, stropii inepuizabili cu trena lor.
(Există în această lume intimă o renaştere în adâncul sufletelor, unde unii aşteaptă
ca magnetismul febrei să fie lumină: în memorie,
lungul drum al orelor.) Spre zorii secetoşi, furtuna florilor.
În lemnul timpului extins, lumea triunghiulară a nebuniei.
Începând cu perenitatea golului, neadormita sete în grădina plină de speranţă.
Golul gâfâind în lutul verbelor: se joacă cu limba
precum un copil cu mâinile; ne jucam ultima carte a apelor…

© André Cruchaga, Barataria, 02.XII.2014
© Traducerea Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 12.08.2015, Klausenburg
Foto: Internet


CUERPO DESNUDO

En la memoria de las manos, la luz toda del litoral desparramado.
Los ojos que descienden en el suspiro del escarceo, —transcurre el índigo
sobre el seno urgente de pájaros.
En la profundidad del roce, leo la infinitud de lo humano. (Sangra el pulso
mientras navego a través de la impaciencia.)
Las horas condensan todo el sonambulismo, gemido hondo e inmemorial.
Del tableteo de la corporeidad, el vestigio laborioso del júbilo.
En la tierra del oleaje secular, salpica lo inagotable con sus trenes.
(Hay en este íntimo mundo, un desnacer de hondas almas, allí donde uno espera
que el magnetismo de la fiebre se haga luz: adentro de la memoria,
el ancho sendero de las horas.) Hacia el alba de la sequía, florece el cierzo.
En la madera extendida del tiempo, el planeta triangular de la locura.
Desde la perennidad tendida, la sed insomne del huerto esperanzado.
El jadeo vacía la arcilla de los verbos: juega el lenguaje como un niño
entre las manos; jugamos al libro último de las aguas…

© André Cruchaga, Barataria, 02.XII.2014

Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

marți, 11 august 2015

Eternităţi pasagere

- Niciun comentariu
Trei infinituri
se spală pe picioare
cu inocenţa şi cu nenăscuţii.
În aşternuturi,
doar miros de Sânziene călătoare
în care dorm  necunoscuţii.

© Ioana Haitchi, 09.08.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi

Articol preluat de pe blogul "Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi"

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Absenţe (Ausencias)

- Niciun comentariu
Îmi sângerează toate păsările de apă ale absenţei: deasupra peisajului ardent
al mlaştinii din piept, această barbotare a peştilor.
Nimic nu mă mai salvează, nici măcar buzunarele mele, de brutalitatea acestor carenţe.
Supravieţuim în ochiul montat în paradis ori în cariile molestării;
Mereu această privire în pământ, condiţia potcoavei.
(Mă învinuiesc atunci când greutatea murmurului însângerează grădinile şi eternitatea
se transformă într-o dramă; aici ne predăm în răceala oaselor,
în lemnul surd al falsei stupori, în gurile de doliu izvorând din ruină.)
Fiecare spaţiu ne deformează speranţa, ne împinge în umbra strigătului
din piatra obscură, unde respitraţia nu pătrunde,
nici nu se înalţă diafane oglinzi.
Unii învaţă să umble, diluând toate ciudăţeniile înaintea porţilor curbe
ale strigătului: nu e de mirare ţara cu ore lungi de tristeţe; nu este, precum
noroioasa ispravă a grindinei, sensibilitatea ce rămâne despuiată în faţa ororii,
coşmarul sudorii din bordeluri,
strănuturile gălbui ale după-amiezelor peste viscolul calendarelor.
- În fiecare copil, atârnă de multe ori alte copilării, doliu fără sfârșit
și tăceri ce nu se înţeleg decât în tăcere.
Din măruntaiele ruginei (tu) te-ai desprins de musca din coastele mele,
ca un clopot surd în sângele meu, în ochii mei morţi
şi dispersezi palpitaţia in viduri...


© André Cruchaga
© Traducerea Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 11.08.2015, Klausenburg
Foto: Internet


AUSENCIAS

Me sangran todos los pájaros acuáticos de la ausencia: sobre el paisaje ardiente
del pantano del pecho, este invierno a borbotones de peces.
Nada hay, también en mis bolsillos, salvo la brutalidad de tantas carencias.
Sobrevivimos al ojo montado en el paraíso, o a la caries del vejamen;
abajo, siempre de bruces la condición de herradura.
(Me faltas cuando la pesadez del murmullo sangra los jardines y la eternidad
se torna un drama; aquí nos entregamos a la frialdad de los huesos,
a la madera sorda del falso estupor, a bocas enlutadas que brotan de la ruina.
Me faltas en esta melancolía de girasoles desvaídos y desmemoriados.)
Cada espacio encorva nuestra esperanza, nos empuja hacia la sombra del grito,
a la piedra oscura donde no se permea la respiración,
ni se alzan diáfanos los espejos.
Uno aprende a caminar diluyendo todas las extrañezas ante las verjas curvas
del aullido: no es extraño el país de largas horas de tristeza; no lo es, también,
la turbia hazaña del granizo, la ternura que queda desnuda frente al horror,
la pesadilla del sudor de los prostíbulos,
los estornudos amarillentos de las tardes sobre la ventisca del calendario.
—En cada niño, cuelgan a menudo otras infancias, interminables lutos,
y silencios que solo se entienden en el silencio.
Dentro de los dominios de la herrumbre, (vos) desprendida de los moscardones
de mis costillas, como una campana sorda en mi sangre, muertos mis ojos
y dispersa la palpitación de los vacíos…

© André Cruchaga, Barataria, 09.VIII.2015


Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 10 august 2015

Mi-e dor

- Niciun comentariu
Pentru un suflet drag mie, Radu Botar – actor la “Teatrul de Nord”, Satu – Mare

Mi-e dor de pita făcută din sămân
ță veche, neatinsă de modernitate,
De cuptoru
de lut fără urme de călăi,
Pe coama cailor din vechea cetate
S
ă urc în vreme, să mă lupt cu zmei.

Mi-e dor de-o zam
ă de prune bistrițene,
S
ă mă sloboadă lin la spovedania din munți
Şi vinul limpede din damigene
S
ă-mi curgă peste dorul celor mulți.

Mi-e dor de-o bucurie f
ără de grimasă,
De sobele mocnind a dimine
ți,
Mi-e dor de
țigla veche de pe acasă,
Ce-mi aminte
şte de scripcari, petrecăreți.

S
ă fiu cu mine m-aş plimba o veşnicie
Şi aş trăi aşa cum sunt, mereu,
Mă lasă, dar, via
ța să îmi fie,
Ca s
ă îmi fiu, să pot fi eu.


Din vol. "Lacrima I(c)oanei"


© Ioana Haitchi, 14.08.2014, Clusium Napocensis
Foto: Radu Botar, "Bufonul Regelui"


Articol preluat de pe blogul "Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi"
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Praf de scorţişoară

- Niciun comentariu
A fost o vreme când te-am aşteptat prin gări
Cu praf de scorţişoară am dat pe şine,
Te căutam prin mirodenii în cămări,
Să-mbrăţişez mirosul tău, străine.


A fost o vreme când îţi sărutam cuvântul
Cu tot cu buza ce-mi năştea pe buze
Un alt cuvânt peste tăcerea din adâncul
Îmbrăţişării dintre două scuze.


Dacă ar fi să-ţi fie privirea din priviri,
Să nu mă-ntrebi, de ce aeroportul s-a mutat în gară,
De ce mi-e ceasu-n urmă cu o zi
Şi nici de ce pe şine îţi plânge-a scorţişoară.


Din vol. "Lacrima I(c)oanei"

© Ioana Haitchi, 29.01.2015, Klausenburg
Foto: Internet


(Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi)

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

vineri, 7 august 2015

Păpădia

- Niciun comentariu
Azi-dimineaţă am suflat într-o păpădie
Peste două picături de albastru pur
Şi s-a prelins atâta bucurie
Cât ar cuprinde toată lumea împrejur.
Şi mai apoi mirate mi s-ar oglindi
Respirând prin nările crude
Şi alte lumi în alte păpădii,
O nouă forfotă printre copilării
Să îşi sărute buzele cu buze.

Din vol. "Lacrima I(c)oanei"

© Ioana Haitchi, 22.04.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi


(Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi") 

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

marți, 4 august 2015

Neştiută candoare

- Niciun comentariu
 Am o stare de neştiută candoare,
ce aşteaptă vijelia sub palma nevinovăţiei.
Se lasă întotdeauna sedusă de mările copilăriei,
când cireşii erau mai dulci şi merele mai galbene,
vişinii mai mici în care îţi puteai face un cuib peste vară,
căci scoarţa le era mai netedă ca sâmburii.
Aştept închisă în nuca fragedă
şi în ochii licuricilor din livada popii
unde s-au ascuns veşniciile.


Din Vol. “Lacrima I(c)oanei”
(articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi")


© Ioana Haitchi, 28.06.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi


© Ioana Haitchi – Copyright –Toate drepturile rezervate

luni, 3 august 2015

Curajul de a fi

- Niciun comentariu
Ne-am reîntâlnit după 20 de ani. Doi oameni maturi cu imaginea trecutului pe retină, trăind un prezent visat. Ne-au despărțit orgolii, judecăți senile, incapabile de-a înțelege, că forța gândului n-are margini. E atât de bine, chiar şi la 25 de ani, să simți că cineva vine să verifice dacă dormi, dacă nu ai febră, dacă eşti învelit şi să-ți primeşti sărutarea pe frunte. Ai la ce visa în noaptea aceea. Eşti liniştit. Grija nu-i o poveste de adormit copiii şi nici frică. E dragul acela de neînlocuit.

Văd de multe ori filme cu oameni care s-au reîntâlnit după zeci de ani, dar n-am simțit niciun actor, că s-ar fi apropiat de acel sentiment unic al revederii. Atunci eşti în starea de grație, pluteşti. Ai picioare doar să te apropii şi sufletu-i pe dinafară. Te priveşti ca să te vezi cu-adevărat. Nu contează fardul. Atunci eşti acasă cu-ale tale. 

Am trăit momente unice care-mi sunt repere. Cine caută repere, sensuri în exterior, se înşală. Acolo, în suflet e taina şi ca să priveşti şi mai apoi să-l arăți, ai nevoie de curaj. Curajul de a fi.

N-am să încetez a spune:
Poveştile vieţii tale
sunt cele mai faine din lume!


© Johanna Haitchi, 31.07.2014, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi

(articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”)

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate