Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

marți, 30 iunie 2015

Cu piroga într-o noapte pe Nil


Africa, minunat continent cu oameni fără pretenţii. Mama a stat şase luni în Africa. Avea 30 de ani. Nu râde, în Congo, în anul de graţie 1975. Şi-a urmat soţul care era plecat în interes de serviciu. A plecat din Bucureşti împreună cu celelalte soţii cu Air France într-un Boeing cu patru motoare, zicea mama. “Îmi plăceau cum se ambalau la decolare. O senzaţie unică.” Au făcut o escală în Paris, iar apoi din Africa Centrală s-au îmbarcat pe-o “păsărică”. Un avion mic ce prindea toate golurile de aer.

Bărbaţii au plecat cu şase luni mai devreme pe acelaşi traseu. Când au ajuns acolo, nu era nimic decât junglă. Au dormit într-o fabrică de chibrituri ce era părăsită. Fusese construită tot de români, însă pigmeii n-aveau chef de lucru. De frig, nu era frig, însă aveau un frigider care îşi făcea răcirea cu benzină. Aşa ceva nu mai vezi nici la muzeu. Într-o noapte s-a aprins frigiderul şi erau să ardă cu toţii de vii. Atunci bărbaţii au luat legătura cu Ambasada României. Situaţia “din teritoriu” era critică. Ei ştiau că acolo era totul organizat. Cei care au ales a merge în Congo au făcut o alegere proastă. Românii din Africa Centrală au făcut o afacere şi cei mai mulţi dintre ei erau olteni.

Au defrişat românii noştri jungla şi au construit prima dată un drum forestier, căci pentru asta erau acolo, iar mai apoi, case de lemn pentru a-şi putea primi soţiile. O colonie mică de zece case. Fiecare casă avea un hol, o cameră, bucătărie şi baie. Instalaţia de aer condiţionat funcţiona non-stop, iar condensul se prelingea pe pereţi. Din cauza asta mama a făcut o otită îngrozitoare şi a trebuit să meargă la doctor în Africa Centrală. A trecut Nilul într-o pirogă împreună cu soţul ei de-atunci şi cu Fabian, un băştinaş cu ochi albaştri ce şi l-au făcut prieten. A ajuns la medic. A fost cea mai scurtă consultaţie din istorie. Medicul a atins uşor lobul urechii drepte şi a exclamat: Olalalala! Avea o infecţie de toată frumuseţea. A cumpărat antibiotice şi s-au întors pe aceeaşi rută. Se făcuse noapte. O beznă demnă de Africa pe Nil într-o pirogă. Dacă şi-ar fi făcut rondul un crocodil puteau fi cina perfectă.

 Pe-acolo se vorbea o franceză stricată, iar băştinaşii erau pigmei. Se aşezau lângă un pom mango, se făceau proprietari şi stăteau lângă el până se coceau roadele. Apoi le vindeau, fără bon fiscal, desigur. Trăiau în nişte case mai mult decât rudimentare, un fel de corturi cu acoperiş de paie şi se supuneau şefului de trib. Veneau la mama, îşi băteau pumnii unul peste altul şi spuneau: Sîc! Roumanie, petit, petit! Apoi apărea un pigmeu mai mic decât cel cu sîc-ul şi făcea cu mama un troc: un snop de banane pe câteva kg de făină albă. Prinseseră gustul pâinii. Până atunci pigmeii nu mâncaseră pâine. A făcut mama la gem de banane şi la prăjitură cu banane, că nici azi, după atâta vreme, nu mai vrea să le mănânce. Mango nu-i place pentru că nu e un dulce pe gustul ei. A încercat să-şi încropească o grădinuţă de legume în curte, dar cum dădea frunza, cum apăreau o mie de bidigănii şi îi mâncau recolta. Părul aranjat după un chin pe bigudiuri ţinea o jumătate de oră. Era o umiditate îngrozitoare.

Într-o zi a mers la plajă cu d-na Ionel. Ea şi soţul ei erau din Râmnicu Vâlcea. Singurii olteni care au ales Congo. Acolo au văzut pentru prima dată cum pigmeii hăcuiau un pui de crocodil. Erau fericiţi că l-au omorât şi s-au prezentat în faţa doamnelor cu prada. Mama nu a vrut să-l atingă nici în ruptul capului.  Când îşi aduce şi acum aminte, râde: Ce plajă îţi mai trebuia să faci în Africa? Erai sătul de soare şi aşteptai ploaia de seară. La ora 18 fix era noapte şi bubuia o ploaie zdravănă. Mama are oroare de furtună. De câte ori tună sau fulgeră trage toate obloanele,  îşi face o mie de cruci şi zice rugăciuni. Cu toţii am concluzionat, că într-o viaţă anterioară cu siguranţă a murit într-un naufragiu.

La piaţă găseai cele mai mari legume din lume. Atunci se credea, că datorită climei. Acum ştim, că încă de pe atunci se inventaseră culturile de eprubetă, aşa-zisele culturi eco. Erau atât de lipsite de vitamine, încât nu le mai mâncau nici dăunătorii. Vorba bunicii mele, N-au nutremânt, dragă. Nu ţin de saţ. Altfel de legume nu puteau fi cultivate în Africa. Mama a făcut proba.

La întoarcere au trecut prin Beirut. Pe fiecare bloc în roşu era deja un tun. Şi-a cumpărat de-acolo câteva bijuterii şi o rochie pentru care a plâns o noapte. Rochia mai există şi azi. E deja celebră. Apoi, după multe peripeţii au ajuns într-un avion Aeroflot şi mai apoi la Bucureşti. Într-un final la Bistriţa. Era sfârşit de an şcolar. Cu o noapte înainte am visat că vine mama. Când am văzut-o la şcoală am zis că visele pot fi adevărate.

În Africa nu s-au plătit facturi pentru curent. Aveau generatoare pe benzină, iar benzina era asigurată de statul român. Primeau alimentele de bază în fiecare lună. Erau paraşutate ca în zonele calamitate. Aveau unde sta şi totul era aproape gratis, dar nimic nu se compara cu soarele şi iarna de acasă. Mai bine facturi, bani pe haine, pe rechizite şi cărţi, bilete la spectacole şi concedii la mare. Merita efortul să pui un ban de-o parte.

Cei care-şi doresc foarte puţin de la viaţă, le propun o escală de şase luni în Africa. Se vor lecui foarte repede.


© Ioana HAITCHI, 30.06.2015, Baden- Baden
Foto: Internet
(articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”)

© Ioana HAITCHI – Copyright – Toate drepturile rezervate