Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

luni, 29 iunie 2015

Bătăile ceasului (Pálpito del reloj)

Urc scările cu pașii lui mari: acolo, elicele încarnate
ale timpului
și nebunia lui șubredă. Și umbra lui de câine zdrobit.
În fiecare zi magneții absorb imediat coconul,
acest
înscris ce restrânge săptămâna
și modelează transferul bătăilor.
Totul curge ca la
înmormântările imperceptibile în incandescența telurică.
Întotdeauna e acest meșteșug vechi de a descoperi nada ceţii.
Înainte de lupta ferestrelor, memoria se întoarce la nechibzuinţa ei: cu umbra mea înfiletează acul în absolutul meu . Fălcile ceasului, atunci,
s-au ad
âncit în ceață.
Doare la nivelul osului atunci când vrem să ne explicăm lumea.
Pentru a mă salva, marginea oarbă a lămpilor şi emoţia ceasului în măruntaie.
Totul se termină la sfâr
șitul zilei: țipetele, colțuri, înșelăciuni, pasărea
pedepselor aleatoare, perenitatea ce nu obose
ște niciodată.
(
În peştera împăienjenită, dorinţa lui Dumnezeu îmi vine la tâmple.
În cele din urmă, memoria este cea care face diferen
ța )


© André Cruchaga, Barataria, 05.III.2015
© Traducerea Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 08.03.2015, Klausenburg



PÁLPITO DEL RELOJ


Subo la escalera con sus gruesos peldaños: allí, las hélices encarnadas
del tiempo y su destartalado desvarío. Y su sombra de perro magullado.
En cada jornada los imanes absorben el instante del capullo,
aquella escritura que cercena las semanas
y le da forma al trasiego del pálpito.
Todo fluye como difuntos imperceptibles en la incandescencia telúrica.
Siempre es antiguo este oficio de destejer la atarraya de la niebla.
Ante el bregar de las ventanas, la memoria retorna a sus desatinos: con mi sombra, enhebro la aguja de mis absolutos. Las fauces del reloj, entonces,
se adentran en la bruma.
Duelen hasta los huesos cuando queremos explicarnos el mundo.
Para salvarme, el filo ciego de los candiles y el pálpito del reloj en la entraña.
Todo acaba al final de la jornada: los gritos, las esquinas, los engaños, el ave
azarosa de las penas, la perennidad que nunca se cansa.
(En la gruta de la telaraña, la hendidura de Dios llega hasta mis sienes.
Al final, sea la memoria la que haga la diferencia…)


© André Cruchaga, Barataria, 05.III.2015
  (articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”)

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate