Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

marți, 30 iunie 2015

Lacrima I(c)oanei – fragment

- Niciun comentariu

Vă dăruiesc un fragment din Vol. “Lacrima I(c)oanei”. Îl puteţi descărca gratuit.



Foto by Ioana Haitchi

(articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”)

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Cu piroga într-o noapte pe Nil

- Niciun comentariu

Africa, minunat continent cu oameni fără pretenţii. Mama a stat şase luni în Africa. Avea 30 de ani. Nu râde, în Congo, în anul de graţie 1975. Şi-a urmat soţul care era plecat în interes de serviciu. A plecat din Bucureşti împreună cu celelalte soţii cu Air France într-un Boeing cu patru motoare, zicea mama. “Îmi plăceau cum se ambalau la decolare. O senzaţie unică.” Au făcut o escală în Paris, iar apoi din Africa Centrală s-au îmbarcat pe-o “păsărică”. Un avion mic ce prindea toate golurile de aer.

Bărbaţii au plecat cu şase luni mai devreme pe acelaşi traseu. Când au ajuns acolo, nu era nimic decât junglă. Au dormit într-o fabrică de chibrituri ce era părăsită. Fusese construită tot de români, însă pigmeii n-aveau chef de lucru. De frig, nu era frig, însă aveau un frigider care îşi făcea răcirea cu benzină. Aşa ceva nu mai vezi nici la muzeu. Într-o noapte s-a aprins frigiderul şi erau să ardă cu toţii de vii. Atunci bărbaţii au luat legătura cu Ambasada României. Situaţia “din teritoriu” era critică. Ei ştiau că acolo era totul organizat. Cei care au ales a merge în Congo au făcut o alegere proastă. Românii din Africa Centrală au făcut o afacere şi cei mai mulţi dintre ei erau olteni.

Au defrişat românii noştri jungla şi au construit prima dată un drum forestier, căci pentru asta erau acolo, iar mai apoi, case de lemn pentru a-şi putea primi soţiile. O colonie mică de zece case. Fiecare casă avea un hol, o cameră, bucătărie şi baie. Instalaţia de aer condiţionat funcţiona non-stop, iar condensul se prelingea pe pereţi. Din cauza asta mama a făcut o otită îngrozitoare şi a trebuit să meargă la doctor în Africa Centrală. A trecut Nilul într-o pirogă împreună cu soţul ei de-atunci şi cu Fabian, un băştinaş cu ochi albaştri ce şi l-au făcut prieten. A ajuns la medic. A fost cea mai scurtă consultaţie din istorie. Medicul a atins uşor lobul urechii drepte şi a exclamat: Olalalala! Avea o infecţie de toată frumuseţea. A cumpărat antibiotice şi s-au întors pe aceeaşi rută. Se făcuse noapte. O beznă demnă de Africa pe Nil într-o pirogă. Dacă şi-ar fi făcut rondul un crocodil puteau fi cina perfectă.

 Pe-acolo se vorbea o franceză stricată, iar băştinaşii erau pigmei. Se aşezau lângă un pom mango, se făceau proprietari şi stăteau lângă el până se coceau roadele. Apoi le vindeau, fără bon fiscal, desigur. Trăiau în nişte case mai mult decât rudimentare, un fel de corturi cu acoperiş de paie şi se supuneau şefului de trib. Veneau la mama, îşi băteau pumnii unul peste altul şi spuneau: Sîc! Roumanie, petit, petit! Apoi apărea un pigmeu mai mic decât cel cu sîc-ul şi făcea cu mama un troc: un snop de banane pe câteva kg de făină albă. Prinseseră gustul pâinii. Până atunci pigmeii nu mâncaseră pâine. A făcut mama la gem de banane şi la prăjitură cu banane, că nici azi, după atâta vreme, nu mai vrea să le mănânce. Mango nu-i place pentru că nu e un dulce pe gustul ei. A încercat să-şi încropească o grădinuţă de legume în curte, dar cum dădea frunza, cum apăreau o mie de bidigănii şi îi mâncau recolta. Părul aranjat după un chin pe bigudiuri ţinea o jumătate de oră. Era o umiditate îngrozitoare.

Într-o zi a mers la plajă cu d-na Ionel. Ea şi soţul ei erau din Râmnicu Vâlcea. Singurii olteni care au ales Congo. Acolo au văzut pentru prima dată cum pigmeii hăcuiau un pui de crocodil. Erau fericiţi că l-au omorât şi s-au prezentat în faţa doamnelor cu prada. Mama nu a vrut să-l atingă nici în ruptul capului.  Când îşi aduce şi acum aminte, râde: Ce plajă îţi mai trebuia să faci în Africa? Erai sătul de soare şi aşteptai ploaia de seară. La ora 18 fix era noapte şi bubuia o ploaie zdravănă. Mama are oroare de furtună. De câte ori tună sau fulgeră trage toate obloanele,  îşi face o mie de cruci şi zice rugăciuni. Cu toţii am concluzionat, că într-o viaţă anterioară cu siguranţă a murit într-un naufragiu.

La piaţă găseai cele mai mari legume din lume. Atunci se credea, că datorită climei. Acum ştim, că încă de pe atunci se inventaseră culturile de eprubetă, aşa-zisele culturi eco. Erau atât de lipsite de vitamine, încât nu le mai mâncau nici dăunătorii. Vorba bunicii mele, N-au nutremânt, dragă. Nu ţin de saţ. Altfel de legume nu puteau fi cultivate în Africa. Mama a făcut proba.

La întoarcere au trecut prin Beirut. Pe fiecare bloc în roşu era deja un tun. Şi-a cumpărat de-acolo câteva bijuterii şi o rochie pentru care a plâns o noapte. Rochia mai există şi azi. E deja celebră. Apoi, după multe peripeţii au ajuns într-un avion Aeroflot şi mai apoi la Bucureşti. Într-un final la Bistriţa. Era sfârşit de an şcolar. Cu o noapte înainte am visat că vine mama. Când am văzut-o la şcoală am zis că visele pot fi adevărate.

În Africa nu s-au plătit facturi pentru curent. Aveau generatoare pe benzină, iar benzina era asigurată de statul român. Primeau alimentele de bază în fiecare lună. Erau paraşutate ca în zonele calamitate. Aveau unde sta şi totul era aproape gratis, dar nimic nu se compara cu soarele şi iarna de acasă. Mai bine facturi, bani pe haine, pe rechizite şi cărţi, bilete la spectacole şi concedii la mare. Merita efortul să pui un ban de-o parte.

Cei care-şi doresc foarte puţin de la viaţă, le propun o escală de şase luni în Africa. Se vor lecui foarte repede.


© Ioana HAITCHI, 30.06.2015, Baden- Baden
Foto: Internet
(articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”)

© Ioana HAITCHI – Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 29 iunie 2015

Bătăile ceasului (Pálpito del reloj)

- Niciun comentariu
Urc scările cu pașii lui mari: acolo, elicele încarnate
ale timpului
și nebunia lui șubredă. Și umbra lui de câine zdrobit.
În fiecare zi magneții absorb imediat coconul,
acest
înscris ce restrânge săptămâna
și modelează transferul bătăilor.
Totul curge ca la
înmormântările imperceptibile în incandescența telurică.
Întotdeauna e acest meșteșug vechi de a descoperi nada ceţii.
Înainte de lupta ferestrelor, memoria se întoarce la nechibzuinţa ei: cu umbra mea înfiletează acul în absolutul meu . Fălcile ceasului, atunci,
s-au ad
âncit în ceață.
Doare la nivelul osului atunci când vrem să ne explicăm lumea.
Pentru a mă salva, marginea oarbă a lămpilor şi emoţia ceasului în măruntaie.
Totul se termină la sfâr
șitul zilei: țipetele, colțuri, înșelăciuni, pasărea
pedepselor aleatoare, perenitatea ce nu obose
ște niciodată.
(
În peştera împăienjenită, dorinţa lui Dumnezeu îmi vine la tâmple.
În cele din urmă, memoria este cea care face diferen
ța )


© André Cruchaga, Barataria, 05.III.2015
© Traducerea Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 08.03.2015, Klausenburg



PÁLPITO DEL RELOJ


Subo la escalera con sus gruesos peldaños: allí, las hélices encarnadas
del tiempo y su destartalado desvarío. Y su sombra de perro magullado.
En cada jornada los imanes absorben el instante del capullo,
aquella escritura que cercena las semanas
y le da forma al trasiego del pálpito.
Todo fluye como difuntos imperceptibles en la incandescencia telúrica.
Siempre es antiguo este oficio de destejer la atarraya de la niebla.
Ante el bregar de las ventanas, la memoria retorna a sus desatinos: con mi sombra, enhebro la aguja de mis absolutos. Las fauces del reloj, entonces,
se adentran en la bruma.
Duelen hasta los huesos cuando queremos explicarnos el mundo.
Para salvarme, el filo ciego de los candiles y el pálpito del reloj en la entraña.
Todo acaba al final de la jornada: los gritos, las esquinas, los engaños, el ave
azarosa de las penas, la perennidad que nunca se cansa.
(En la gruta de la telaraña, la hendidura de Dios llega hasta mis sienes.
Al final, sea la memoria la que haga la diferencia…)


© André Cruchaga, Barataria, 05.III.2015
  (articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”)

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Săgeată incinerate (Flecha incinerada)

- Niciun comentariu
Ca un val de frig gemut, golul e poțiunea în pielea finală
a nop
ţii și a firelor de crizanteme arse în rafală.
În leagănele copilăriei, întotdeauna crucile germinează.
În noroiul multor nume, doar epitafurile din pâinea zilnică şi trează;
pentru s
ăgețile demenţei,
destinul rug
ăciunii nu are competenţe.
În priviri, doar nămolurile vii
ce p
ărăsesc moartea;
golurile, doar bufni
ţa pălmuită ce-şi arde în aşchii identitatea.
În cuiburile vulturilor, multe nume importante,
ruleta ruseasc
ă a botezurilor incandescente,
doar braţe pulverizate
de lumină, ce nu-şi găsesc punctul-cetate.
(Pentru a muşca partea de piatră cuneiformă,
nu-i necesară umbra diformă
şi nici decapitarea colţior de licurici.)
Deasupra acoperişurilor oxidate de chirpici,
nicio dantură perpetuă ginţii
sau grindină străpunsă de curcubeu.
Totul e posibil în gunoiul minţii.


© André Cruchaga, Barataria, 19.XII.2014
© Traducere Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 20.12.2014, Klausenburg


FLECHA INCINERADA

Como una marejada de frío, el vacío gimiente de la pócima en la piel final
de la noche y sus puntillas de incinerados crisantemos.
Siempre germinan las cruces en la infancia de los columpios.
En el fango de tantos nombres, los epitafios en la hogaza del día;
para las flechas dementes, el destino no tiene potestades sobre las plegarias.
A la vista, los cienos vivos que deja la muerte;
a los huecos, las astillas incineradas de la identidad abofeteada del búho.
Como en el nido de las axilas, los demás nombres de la tarde,
la ruleta rusa de los bautismos incandescentes, los brazos pulverizados
de la luz que no encuentran asidero.
(Para morder la piedra cuneiforme del costado, no son necesarios los paraguas, ni los colmillos degollados de las luciérnagas.)
Sobre el ático oxidado de las sienes, alguna dentadura perpetua,
o un granizo horadado por el arco iris.
Todo es posible en una hoguera con vocación de hojarasca.


© André Cruchaga, Barataria, 19.XII.2014

(articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”)

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Rafaelite

- Niciun comentariu
În cerul meu la asfințit ești ca un nor
și forma și culoarea sunt cum erau promise.
E
ști a mea, esti a mea, femeie cu buzele dulci, te ador
și trăiesc in viața ta, ale mele infinite vise.

Lampa sufletului meu licăreşte-n picioarele tale,
vinul acru se-ndulceşte pe buzele tale:
oh, secerător din cântecul meu de seară,
te simt a mea în vise  solitare!

Ești a mea, ești a mea,  strigam în vântul
după-amiezii,
și vântul se-aşază  pe-a mea văduvă voce.
Vânătorul din adâncul ochilor mei, furându-l
precum apa ce se-opreşte în privirea-ţi nocturnă, feroce.

Eşti muzica inimii mele, dragostea mea,
Cupolă-mi eşti şi-o muzică percepe
Sufletul meu născându-se pe malul ochilor jeliţi. Aşa,
În ochii tăi îndoliaţi o lume-a viselor începe.


© Pablo Neruda
© Traducere Ioana Haitchi - Jeanne Christiane, 11.02.2014,  Baden - Baden


Rafaelite


En mi cielo al crepúsculo eres como una nube
y tu color y forma son como yo los quiero.
Eres mía, eres mía, mujer de labios dulces,
y viven en tu vida mis infinitos sueños.

La lámpara de mi alma, te sonrosa los pies,
el agrio vino mío es más dulce en tus labios:
oh segadora de mi canción de atardecer,
cómo te sienten mía mis sueños solitarios!

Eres mía, eres mía, voy gritando en la brisa
de la tarde, y el viento arrastra mi voz viuda.
Cazadora del fondo de mis ojos, tu robo
estanca como el agua tu mirada nocturna.

En la red de mi música estás presa, amor mío,
y mis redes de música son anchas como el cielo.
Mi alma nace a la orilla de tus ojos de luto.
En tus ojos de luto comienza el país del sueño.

© Pablo Neruda

(articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”)

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Nud de femeie (Desnudo femenino)

- Niciun comentariu


Închide-ţi ochii profunzi. Acolo noaptea se lasă.
Ah, corpul tău dezgolit de statuie fricoasă.
Ai ochii adânci unde noaptea învie.
Braţe proaspete de flori în poala rozalie.
Melci albi îţi sunt sânii curtaţi de săruturi.
Adormea pe pântecul tău o umbră de flutur.


© Pablo Neruda
© Traducere Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 16.03.2014, Klausenburg


Desnudo femenino

Cierra tus ojos profundos. Allí aletea la noche.
Ah, desnuda tu cuerpo, de estatua temerosa.
Tienes ojos profundos, donde la noche alea.
Frescos brazos de flor, y regazo de rosa.
Se parecen tus senos a los caracoles blancos.
Ha venido a dormirse en tu vientre, una mariposa de sombra.


Pablo Neruda
 
(articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”)

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Paraziţi (Parásitos)

- Niciun comentariu
Niciodată n-am crezut, că Dumnezeu are vreo formă.
Absolută viaţa lui; şi absolută a lui normă.
Ochi n-a avut niciodată: priveşte cu stelele.
Mâini n-a avut niciodată: atinge cu mările.
Limbă n-a avut niciodată: vorbeşte cu scântei.
Îţi spun, nu fi surprins.
Ştiu că are paraziţi: lucruri şi oameni.

© Alfonsina Storni
© Traducerea Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 28.02.2015, Baden - Baden


Parásitos

Jamás pensé que Dios tuviera alguna forma.
Absoluta su vida; y absoluta su norma.
Ojos no tuvo nunca: mira con las estrellas.
Manos no tuvo nunca: golpea con los mares.
Lengua no tuvo nunca: habla con los centellas.
Te diré, no te asombres;
Sé que tiene parásitos: las cosas y los hombres.

© Alfonsina Storni


(articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”)

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate