Poezii Ioana Haitchi

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Cincopa Gallery

...

Poezii Ioana Haitchi

...

Sports

Totalul afișărilor de pagină

Imagini pentru teme create de Storman. Un produs Blogger.

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Copyright © Ioana Haitchi 2013 - 2016

Map Counter

Translations

FWT Homepage Translator

Ioana Haitchi on You Tube

https://www.youtube.com/c/IoanaHaitchi?gvnc=1

Ioana Haitchi on Pinterest

Persoane interesate

Most Trending

Sponsor

Recent comments

Popular Posts

miercuri, 30 decembrie 2015

Vârtejul nopţii

- Niciun comentariu
Am obosit să-ţi ascult depărtările
cum îşi ceartă răsăriturile şi spusurile.
Să mă trăiesc încă o dată aş vrea
pe rostul dintre stelele-iele
şi fără lacrimă să-mi curgă patima
din următoarea copilărie.
Ce ronţăie ziua ?
Şi cătând trăirile,
câtă ură are noaptea unei zile,
atunci când îşi sufocă iubirea trădată ?
Lasă-mi-le sărutate de vergine
şi mă iubeşte ca prima dată.

© Ioana Haitchi, 28.12.2015, Klausenburg
Foto: Michael Cheval


© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

marți, 29 decembrie 2015

Colindiţă

- Niciun comentariu
Mi s-a făcut un dor nespus de mine,
de mâna ce mă scrie fin,
Arcadelor, nuci verzi
le pun merinde,
iar ochilor treji
le închin o cupă cu vin.

Şi gândului nerostit,
în palmele mele
i se odihnesc tălpile
de-atâta soroc,
precum unui prunc
ce abia învaţă mersul pe stele,
îşi uneşte mările
cu busuioc.

Păsări albe
mai veghează ninsoarea,
devreme să-şi scalde
o nouă copilărie,
Pe fiecare piatră
e scrisă scrisoarea
fiecărui an
de pribegie.

Strămoşilor mei
o nouă colindă
cu mâna ce mă scrie fin,
arcadelor, nuci verzi
le pun merinde,
iar ochilor treji
le închin o cupă cu vin.

© Ioana Haitchi, 29.12.2015, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi – străbunicul meu, Alexandru Cheresteşiu

© Ioana Haitchi –Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 28 decembrie 2015

Dramă ASM-atiformă

- Niciun comentariu


Încă se mai poate fuma prin bodegile clujene, dar la masă nu o să te servească un intelectual elveţian, ci o biată chelnăriţă, fără prea multă şcoală şi fără studii la Lausanne. Eu zic să nu cumva să faci vreo comandă onorată de o asemenea persoană. E bine să faci o cerere la Academie să-ţi repartizeze pentru aceste zile pe cineva abilitat. Şi la restaurante e la fel. Nivelul pregătirii nu se ridică la pretenţiile fandosiţilor cu titule. Fă o cerere, poate ţi se aprobă chelneri cu studii la Oxford.

Şi ţuica nu e făcută de unul ca Bălăceanu-Stolnici şi nici de unul ca Patapievici sau ca Pleşu, ci de unul care a învăţat să frământe mirodeniile pământului, dar asta e prea mult pentru un intelectual scorţos. Nu o bea ! Vinul e făcut din viile bisericilor. Otravă curată pentru păcătoşi sau agnostici ! Berea nu mai e de Cluj, ci o poşircă de Buzău, iar ursul a rămas doar o legendă tristă. Ai grijă la mici şi la cârnaţi. Porcii de România s-ar putea să nu-ţi priască. Au fost crescuţi de oameni fără studii şi sacrificaţi de zilieri. Poţi muri pe o bancă în gara unui cătun aşteptând bunătăţile scorţoşilor cu titule. Te va găsi într-un târziu un personaj mai trist decât tine. 

© Ioana Haitchi, 27.12.2015, Clusium Napocensis
Foto: J.Wedryehowska

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate








Tango

- Niciun comentariu
Tu mă cuprinzi întotdeauna,
fără să te gândeşti la Schiller sau la Schopenhauer,
Kant,  Diogenes ori Socrates.
Mă cuprinzi cu simplitatea îmbrăţişării
care dăruieşte totul şi nu cere nimic.
Şi mările rămân la fel de sărate
şi la fel de dulci, lacurile
şi la fel de rotundă e luna
şi la fel de verde pădurea.
Nu supărăm pe nimeni cu simplitatea noastră,
nici măcar pe aceia ce inventează perfecţiunea unei clipe.

© Ioana Haitchi, 27.12.2015, Clusium Napocensis
Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright  Toate drepturile rezervate

vineri, 25 decembrie 2015

Masca

- Niciun comentariu
N-aş vrea să vă tulbur ziua de Crăciun. Mă gândeam doar la urările cu Crăciun “magic”. Aş vrea să ştiu  dacă într-adevăr cunoaşteţi semnificaţia acestui cuvânt. Marea majoritate confundă Magii cu magia. Fals, total fals, aşa cum prea mulţi confundă naşterea lui Iisus cu învierea Lui. Aş vrea să ştiţi că magia, indiferent cum ar fi ea, NU are nicio legătură cu Divinitatea şi implicit cu nicio sărbătoare creştină. Aşa-zisele minuni sunt doar starea normală a Divinităţii, a spiritualităţii adevărate,  acea stare menită să scoată cei mai bun din fiinţa umană, adică acea parte de sfinţenie primită încă dinainte de-a ne naşte şi pe care creştinii o poartă, conştienţi fiind sau nu. Şi ce bine că există în noi o parte care nu ne aparţine, acel sigiliu, unicul ce ne poate face umani.

Şi vă mai spun că nu există icoană pământeană care să arate frumuseţea lui Iisus. O frumuseţe angelică, ochi albaştri care nu te privesc în ochi, însă din oricare parte i-ai vedea, te privesc, părul blond roşcat până la umeri, barbă şi mustaţă abia perceptibile.

Masca vine să arate prin excelenţă orgoliul uman, mintea care vrea să ascundă sufletul. Şi  dacă uneori o face frumos, chiar prin artă sau prin magie, nu înseamnă că este şi sfântă.

Marea bătălie este pentru suflet, pentru acea parte ce uneşte văzutul cu nevăzutul, adevărul adevărat de la nivelul care l-a creat.

© Ioana Haitchi, 25.12.2015, Klausenburg
Foto: Hans-Otto Josephi, Mască veneţiană
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

marți, 22 decembrie 2015

Memoria glonţului

- Niciun comentariu
Nu voi şti niciodată,
dacă glonţul pregătit pentru mine
a străpuns pe altcineva
sau dacă aşteaptă cuminte o altă comandă.
Am încă în dulap geaca albă
cu urma ţevii înfipte,
am încă memoria nealterată
în matricea fiinţei mele,
acea parte pe care o voi purta cu mine
şi atunci când nu voi mai fi.

O zi de decembrie a veacului trecut ce s-a cuibărit
în glonţul care azi a învăţat să tragă din altă puşcă.
Locul e diferit,
oamenii din ziua unui decembrie însângerat
şi-au pierdut paşii, strălucirea din ochi,
în tranşeele unor iluzii.
Şi chiar dacă speranţa acelor zile de libertate
încă mai dăinuie,
atunci am fost însemnaţi cu sigiliul faptelor noastre, induse ori nu.

E o poveste
din istoria pe care am fost obligaţi să o scriem.
Toată viaţa noastră de apoi,
a depins de acel moment al iluziei de libertate.

O libertate de a plăti mereu
pentru acele fapte pe care NU le-am făcut,
pe care le-am evitat,
amăgindu-ne că suntem oameni cumsecade.

Şi tot cumsecade a fost şi glonţul oprit pe ţeavă
pentru că nu a avut comandă de tragere.
Şi tot cumsecade a fost şi securistul
care nu a dat ordinul.
Şi tot cumsecade au fost şi aceia care au murit.
Şi cumsecade suntem de-a valma.
Gloanţele acelea nu au termen de garanţie.
Pot oricând să fie pe ţeava unei puşti cu lunetă programată de la distanţă.
Telefonul cu manivelă a ajuns la muzeu.
Glonţul, nu.

© Ioana Haitchi, 22.12.2015, Klausenburg
Foto: Marin Costică
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate



 

luni, 21 decembrie 2015

Simplu

- Niciun comentariu
Dacă acolo şi ele, nişte simple cuvinte,
Pot străpunge lanţul închisorilor din minte,
Dacă o simplă privire, acolo şi ea,
Alungă tristeţea din inima ta,
Dacă acolo şi el, un simplu sărut,
Poate pune pace unui război din trecut,
Atunci, hai să fim simpli, cu-adevărate veşminte,
De o zi foarte simplă să ne-aducem aminte,
Atunci, hai să fim simpli înfăşaţi în săruturi,
Din lacrima sfinţilor să bem începuturi.

© Ioana Haitchi, 15.06.2015, Klausenburg
Foto: Iwona Lifsches, Letter to Santa

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Tămâioasă Românească (fragment)

- Niciun comentariu
Muguri în ochi ţi-au crescut
când m-ai gândit cu privirea orei leneşe.
Ca un leac pentru soldatul rănit
să mă sorbi ai ştiut
şi pradă îţi cădeau nopţile
în braţele unor buze prea gureşe.

Te-ai schimbat, mi-ai spus,
Sărbătorile s-au închis în lacuri sărate,
muguri în ochi ne-au crescut
pentru săruturi furate.

© Ioana Haitchi, 19.12.2015
Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

luni, 14 decembrie 2015

Doamne, pentru sinele meu sunt a doua icoană

- Niciun comentariu
Doamne, pentru sinele meu sunt a doua icoană,
Fizic, nereuşită pentru unii,
Dar lacrimă ce-alină cuvântul pe o rană
Ori pumnul ce striveşte grăunţele furtunii.

Doamne, poţi să mă săruţi pe toate cuvintele,
Poţi să mă ierţi pentru tot ce n-am putut a spune,
Poţi să mă plângi, poţi să mă înduri, veşmintele
Îmi sunt povară şi bucurie peste lume.

Doamne, pentru sinele meu sunt a doua icoană
Şi nu ştiu ce amintiri lăsa-voi în colindă,
Las gândul cuvântului să cearnă,
Să te îmbrăţişeze şi-apoi să te cuprindă.

© Ioana Haitchi, 13.12.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi

© Ioana Haitchi – Copyright  Toate drepturile rezervate

sâmbătă, 12 decembrie 2015

Mumă

- Niciun comentariu
Haínă e în ochiul urmei, vocea fără ecou
şi grea haină îşi mai poartă umezirea pleoapei
de dincolo de vremuri, de dincoace de viaţă
şi în cuşma biruinţei ai un ac şi o aţă
de care îţi coşi răposatele pagini din calendarul vorbelor.
Nu mai ai nicio holdă  cu grâne verzi,
uscăciunea a umblat prin locuri putrede,
prin livezi,
aceleaşi roade cu viermi încă vii,
n-are pasul nici urma vreascurilor arse
din pădurile-colivii.

Cuvântul poate destrăma întunericul,
poate fi un tăiş ce te străbate,
sfârtecându-te atunci când desparte adevărul
pentru clipele curate
ce şi-ar putea uni veşniciile.
Scutură apele să cerni sarea prin găurile mari de humă,
spulberă vântul de arşiţa-ciumă,
să mai poţi zări
alte veacuri ascunse în inimă,
să mai poţi zămisli,
să-i mai poţi fi vremii, mumă.

© Ioana Haitchi, 12.12.2015
Foto: Erik Johansson, Expecting Winter

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

vineri, 11 decembrie 2015

Milă pură

- Niciun comentariu
Cu  mila pură aş putea scrie veşnicia.
Cu acele gesturi simple,
atât de simple în nepricepere,
încât în complexitatea lor,
ar putea cuprinde omenia.
Şi mila pură n-am s-o definesc niciodată
pentru a lăsa fiinţei loc
să se (re)descopere.

© Ioana Haitchi, 03.12.2015
Foto by Ioana Haitchi

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Să-mi spui (fragment)

- Niciun comentariu
Să-mi spui ce întuneric te apasă
Când dormi pe albul scurs din crin,
Să-mi spui cum să î
ți număr paşii
C
ând mă priveşti ascuns în vid,
Abia te mai colind, prea multe constela
ții,
Un alb pe albul altor spa
ții mi te-nchid.

© Ioana Haitchi, 19.11.2015
Foto: Internet


© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

vineri, 4 decembrie 2015

Spovedanie

- Niciun comentariu
Doamne, ce greu e câteodată să te rogi, să te rânduieşti 
şi pe de-a-ntregul apoi să te rosteşti,
nu doar ca pe o promisiune,
ci să îţi fii, să te uneşti.
Unde să pui punct, unde să pui virgulă,
unde să te întrebi de cele lumeşti,
unde să-ţi plângi ca să nu te doară prea tare, Doamne,
când te îmbrăţişezi şi când te iubeşti.
Cum să urci pe cuvântul pe care ai coborât cândva,
Care treaptă doare mai tare atunci când te păşeşti ?
Când să te bucuri şi unde să aşezi lacrima
să mai poată şterge, să mai poată uda
şi apoi altă rugă să mai poată rodi
atunci când sufletul e în palma inimii.
Doamne, hai să ne rugăm amândoi,
Tu de mine, eu de noi.

© Ioana Haitchi, 04.12.2015
Foto: Agora Media, Radu Botar, 22.11.2015, Turda

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

joi, 3 decembrie 2015

The Praz Arrow

- Niciun comentariu
Se grăbea să prindă deschis magazinul din colţ,
un colţ din colţul despre care nu se mai spunea nimic.
Şi uitarea ar avea ceva sens dacă n-ar împrăştia  un pic
din farmecul apoteotic al seminţei.

Se trage cu tunul în forţe risipite
Şi cu ghiulele de carton se trage,
Pe ţevile pripernicite
Curg suliţe din praz şi rage
O forfotă bolnavă, ce pradă siluinţei
Se rezema pe gardul neputinţei
Privind tot mai aproape iadul
Şi filozofic ar putea să strige,
De ce stejarul ? de ce stejarul ?
Căci are trunchiul mult prea gros
Atunci când ţeasta şi-o înfige.
Niciun recul, o linişte deplină,
apoi un fâs pe scoarţa care frige.
În plină iarnă, doar un pârgălaş.
Mai poţi din prazul gras
Să faci silfide ?

© Ioana Haitchi, 03.12.2015
Foto by Ioana Haitchi

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 29 noiembrie 2015

Swiss Post

- Niciun comentariu
Toate scrisorile netrimise pe care le-ai primit
erau asemenea
ție. Se potriveau cu adresa falsă,
cu po
ştaşul creol, intr-o lume francofonă bizară.
Gara, aproape. “VilaClem” a rămas proprietarei de balade grafice.
Toate înconjurate de un sanatoriu pentru oameni normali
cu viziuni bolnave.
Ce bine că le-ai primit.


© Ioana Haitchi - Jeanne CHristiane, 22.08.2014, Baden-Baden
Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

joi, 26 noiembrie 2015

Fotografia celor fără adăpost (Fotografía del desamparo)

- Niciun comentariu
Doare fără excepţie, iadul simţurilor, un spectacol al reverenţei continue,
al dialogului peştelui stins pe trotuare:  crăpat este aerul
şi zilele sunt între dinţii umbrei.
Astfel creşte pomul cuvântului, singur, dezvelit în faţa intemperiilor
şi în faţa apei sale milenare: în ochii orbi se scufundă gâtul, dinţii torturii
şi noaptea asta de ramuri, ca o brăţară în respiraţie.
Dor sunetele trupului şi ecourile încolţite ale gândurilor,
doare dezechilibrul vizibil al abisului şi curba umedă a nişelor.
Memoria transcede şi se deschide dincolo de vrăjitorie şi întuneric.
(Ascultă orele ce vin din spatele cortinelor şi ai pereţilor;  slăbeşte
oglinda păstoasă a ferestrelor, muşcând depărtarea, coborând în frigul
ce provoacă distanţele pulsului oraşului în timp ce doarme,
în vastitatea falsă imprevizibilă şi în vărsăturile dezgustătoare ale beţiei.)

Aici,  corpurile carbonizate şi anxietatea, ca un spuipat în faţă.
Mergi în fiecare zi muşcat de trotuare, inundat de labirinturi
şi singurătate, mormăind muşcături ciudate.
De multe ori vrei să elimini timpul şi să te trezeşti mai puţin confuz.
Mă privesc din cap până-n picioare, cum mă acoperă istoria cu funingine.
Nu ştiu dacă au fost căţărători pe miezul nopţii sau trupuri
care să nu se fi ascuns în faţa lumii.
Sângerează fumul în durerea neconsolată a focului tăcut.

© André Cruchaga, Barataria, 2015
© Traducerea Ioana Haitchi, 26.11.2015, Klausenburg
Foto: André Cruchaga

FOTOGRAFÍA DEL DESAMPARO

Duele sin excepción, el infierno en los sentidos, la continua reverencia
al espectáculo, al pez descolorido del diálogo sobre las aceras: resquebrajado
el aire, y los días en medio de los dientes de las sombras.
Crece el árbol de la palabra, solo, desnudo, semejante a la intemperie
y sus aguas milenarias: en el ojo ciego se hunden las gargantas, los dientes
de la tortura y esa noche de ramas como una brazalete en el aliento.
Duelen los sonidos del cuerpo y el eco arrinconado de los pensamientos,
duele el desbalance visible del abismo y la humedad curva de los nichos.
La memoria transcurre y se abre más allá de la hechicería de la penumbra.
(Escucha las horas que viajan detrás de las cortinas y los muros; adelgaza
el espejo pastoso de las ventanas mordiendo la lejanía, descendiendo al frío
que provocan las distancias, a las pulsaciones de la ciudad mientras duerme
el maniquí imprevisible de la vastedad y sus ebrios vómitos de hastío.)
Aquí, los cuerpos calcinados y la zozobra como una escupida en la cara.
Uno camina todos los días mordido por las aceras, anegado de laberintos
y soledad, balbuciente de extrañas mordidas.
A menudo uno quiere abolir el tiempo y despertar en fechas menos confusas.
Me miro de cabeza a pies, mientras me cubre el hollín de la historia.
Ignoro si alguna vez han existido enredaderas en la medianoche, o cuerpos
que no oscurezcan ante el mundo.
Sangra el humo en lo inconsolable de la pesadumbre silenciosa del fuego.

© André Cruchaga, Barataria, 2015


© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Aproape a mea (Casi mía )

- Niciun comentariu
Ai fost a mea sau mai bine zis, ai fost aproape,
când călăreai în visele mele
curajoasă pe fiecare idilă,
ai navigat cu aripi pe ale mele coaste
întotdeauna cu durere
şi peste acel nisip…
peste care împreună am construit
din mângâieri, castele
cu turnurile alchimiei pictând un sărut;
am format pereţi din pielea nudă
şi în sânii tăi am văzut albul ţesut
ca doi fulgi
în derivă;
te-am simţit ca şi cum glasul
ţi-ar fi răsunat ca un ecou în a mea tăcere,
când la tine mă gândesc
nu fac mai mult decât să-mi ating
umbra
simţindu-ţi aproape amintirea,
deşi atât de departe-mi eşti.

© Cesar Curiel
© Traducerea Ioana Haitchi, 26.11.2015, Klausenburg
Foto: Internet


Casi mía…

Fuiste mía o casi, para ser más preciso
cuando en mis sueños montaste
valiéndote de cada idilio,
navegaste con tus alas sobre mi costa
siempre en pena
y de aquella arena…
de aquella de la que juntos construimos
castillos sobre caricias
con torres de alquimia pintadas a beso;
formamos paredes con la piel desnuda
y en tus pechos vi la blancura
como un par de copos
a la deriva;
te sentí tan mía como tu voz
resuena haciendo eco en mi silencio,
cuando a solas te pienso
y no hago más que tocar
mi sombra
sintiendo tu recuerdo cerca
aunque estés tan lejos.

© Cesar Curiel

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

duminică, 22 noiembrie 2015

Zborul de duminică

- Niciun comentariu
Să nu laşi lupta să-ţi omoare zborul,
chiar dacă în palme îţi atârnă sârma ghimpată,
zvâcnind ca o inimă falsă,
lăcrimând cu toţi macii, ogorul.

Munţii sunt înşelători,
urcuşul ţi-l face cu pasul
dăruindu-ţi un zbor în cădere,
ce rost ar mai avea aripa
şi cât de tare ar fi glasul
rostit în tăcere ?

Să ne punem pe aripi, ape
şi apele să aibă valuri
şi lacurile ochiuri de vulturi
în care luna să le fie periscop,

Şi ce dacă submarine cu aripi
scufundate într-un cer fără praguri
ar face bătături în palme
zburând peste potop ?

© Ioana Haitchi, 22.11.2015
Foto: Michael Cheval, "Sounding Silence"


© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate